O samă de cuvinte// „Am cambiat pompa”: evoluția limbilor și cum fiecare grai este un „pidgin”
Cum tot spun eu că limba ne vorbește, sau că Logosul trece prin noi, deja inclasabilul Spinoza considera că: Nimănui nu i-a trecut prin cap să terfelească o limbă. Au încercat naziștii (cf. Klemperer, Limba celui de-al Treilea Reich) și comuniștii (cf. Françoise Thom, Limba de lemn), dar nimeni nu a putut strâmba în mod voit sintaxa, structura, schelăria limbii.
Se modifică singure. Am să încep cu o recentă amintire personală: -- eram la Chișinău, la o terasă, împreună cu un prieten basarabean, scriitor extrem de cultivat, care la un moment dat a fost sunat. Prietenul meu s-a scuzat că trebuie să răspundă și l-am auzit spunând: -- „Ce să fac? Uite, suntem aici cu Dan”... Apoi a închis și m-a văzut mirat. Folosise în mod inconștient un calc din rusă. Deși era singur cu mine, nu spusese: „Sunt aici cu Dan”, ci „Suntem”. Folosise pluralul, „noi„, pentru că așa e obligatoriu în rusă. Nu spui: -- „Я здесь с Даном”, ci: - „Мы здесь с Даном”. Lingvistul basarabean Valentin Guțu dă multe asemenea exemple delicioase în cartea sa „Filtre. Articole de cultivare a limbii” (ed. Cartier, Chișinău, 2022).
Asta mi-a sugerat deodată cum s-a format acel “pidgin” balcanic numit limba română… Este evident că lunga conviețuire cu alții, deseori vreme de secole, duce la modificarea sintaxei și vocabularului. Alt exemplu: stăteam astfel odată la o altă terasă. în Bruxelles, când s-au așezat la masa de alături trei români, doi bărbați și o femeie, ieșiți dintr-o mașină cu număr de Italia. Vorbeau despre mașina unuia dintre ei, care stătea de mai mult timp în Belgia și a trebuit să treacă controlul tehnic. Omul zice, la un moment dat, suspinând că l-au costat mult reparațiile:
— „Am cambiat pompa…”
Acest «cambiat pompa», după probabil doar un an în Italia și ajunși acum în Belgia, arată cum s-a produs slavizarea masivă a românei în Balcani. Probabil că „am iubit” (de la “ljubiti”), „am citit” (de la “čitati”) și „am trait” (de la “trajati”) au sunat odinioară la fel de ciudat ca „am cambiat
Și așa se explică și alunecările semantice, despre care am mai vorbit, luate prin chalchiere rău înțeleasă, cum este verbul “a zămisli” , împrumutat tot din limbile slavilor de la sud de Dunăre, "zamisliti", unde înțelesul este acela de a imagina, a gândi, a crea ceva în cap.
În slavonă, sensul și construcția sunt foarte transparente: e vorba de un compus format din za-, prefix ce indică începerea acțiunii, și misliti, verbul elementar care înseamnă „a gândi“. Za-misliti înseamnă, așadar, a imagina, a crea prin gând. Nu intervine aici nici cea mai mică nuanță fizică sau sexuală. Dar în română verbul a fost împrumutat (poate sub influența unei pierdute noțiuni latinești de pro-creare?) cu sensul de „a face copii“.
În cele din urmă, alunecarea lui zamisliti slavonesc (a imagina, a gândi) spre „a zămisli“ în română (a face copii) ne trimite involuntar spre acea povestire a lui Borges, «Ruinurile circulare», în care un yoghin se izolează în pustietate pentru a crea în gând (doar prin forța minții) un copil… care în cele din urmă devine real. Suntem un popor transcendental, care întotdeauna a vorbit în “pidgin”. Româna e de fapt un fel de creolă.
De aceea structuralistul francez (fiind structuralist ȘI francez, e inutil să precizăm că mai era si marxist) Roland Barthes spunea, pentru a ilustra caracterul inflexibil al regulilor lingvistice, că "limba e fascistă". Altfel zis: ea ne domină și ne încalecă și ne îngrădește fără ca noi să putem în mod voit să o modificăm.
