Cincisprezece școli din Republica Moldova, modernizate cu sprijin european. Dorin Recean: „Investițiile în educație rămân o necesitate strategică”

Cincisprezece instituții de învățământ din Republica Moldova vor beneficia de lucrări ample de renovare pentru a spori eficiența energetică, în baza unui acord de grant în valoare de 5 milioane de euro. Proiectul de hotărâre privind semnarea Acordului dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a fost aprobat de Cabinetul de miniștri în ședința din 9 iulie.
Instituțiile școlare au fost selectate pentru modernizare în conformitate cu conceptul „școli-model”.
Printre lucrările preconizate se numără izolarea termică completă a clădirilor, instalarea sistemelor automate de control al temperaturii și a contoarelor de energie, înlocuirea iluminatului convențional cu soluții eficiente energetic, precum și montarea panourilor solare și fotovoltaice.
„Am propus să aprobăm un grant de 5 milioane de euro, care merge în direcția școlilor-model. Acum două săptămâni, am aprobat 30 de milioane de euro, finanțare rambursabilă pentru 15 instituții de învățământ, iar complementar acelei finanțări vin și aceste 5 milioane de euro, care urmează să fie investite în renovarea, modernizarea și eficientizarea energetică a clădirilor mai multor instituții de învățământ. În această etapă, suntem în faza extinderii numărului de școli până la 90 de instituții și suntem în plin proces de identificare a resurselor suplimentare, ca să reușim să renovăm integral aceste instituții”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, la ședința Guvernului.
Premierul Dorin Recean a reiterat că „investițiile în educație rămân o necesitate strategică pentru Republica Moldova”.
Potrivit autorităților, aceste lucrări vor contribui la reducerea consumului de energie termică cu până la 60% și a celui de energie electrică cu aproximativ 30%.
În total, aproximativ 12.800 de elevi și 800 de cadre didactice vor beneficia de condiții moderne în instituțiile de învățământ.