Revista Presei: România ar putea deține informații mai detaliate decât partea moldovenească despre Ion Ceban, dar nu le face publice din cauza unor anchete în desfășurare

Interdicția impusă primarului de Chișinău, Ion Ceban, de a intra pe teritoriul României și spațiul Schengen; noul tarif comercial anunțat de SUA la produsele moldovenești; adâncirea crizei economice din stânga Nistrului și intențiile autorităților separatiste sunt principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
Ministra de Externe a României oferă detalii despre cum s-a ajuns la aplicarea interdicției pentru Ion Ceban, titrează Ziarul de Gardă. Oana Țoiu a precizat că măsura i-a fost impusă la cererea României și că aceasta se aplică de miercuri, 9 iulie. Decizia statului român este la „un nivel de gravitate care a justificat interdicția de a intra pe teritoriul României și implicit în tot Spațiul Schengen”, a subliniat ministra de Externe. Autoritățile române ar suspecta că liderul Mișcării Alternativa Națională „ar reprezenta un risc la adresa securității naționale a României”. Nu doar Ion Ceban s-a ales cu interdicție. La fel, fostul premier Vasile Tarlev și jurnalista Natalia Morari nu vor putea intra în următorii cinci ani pe teritoriul României și pe întreg Spațiul Schengen.
Pe Radio Chișinău găsim reacția primarului la informațiile privind interdicția sa de călătorie. Ion Ceban acuză guvernarea de la Chișinău de „răfuială politică” și afirmă că decizia este parte a unei campanii orchestrate împotriva sa în contextul alegerilor parlamentare din toamnă.
La acest subiect, TV8 a consultat opinia expertului în securitate, Andrei Curăraru, care spune că România ar putea deține informații mai detaliate decât partea moldovenească, dar nu le face publice din cauza unor anchete în desfășurare. Totodată, el a mai menționat că nu crede că autoritățile de la Chișinău ar putea influența Bucureștiul în acest caz. Curăraru asociază situația primarului de Chișinău, Ion Ceban, cu cea a liderului AUR, George Simion, care a avut restricție impusă de Ucraina și Moldova, la fel fiind invocate motive de securitate. Potrivit expertului, situația ar putea deveni mai clară dacă Ion Ceban va contesta interdicția în instanțele din România, așa cum face George Simion în Republica Moldova.
UE a aprobat noi sancțiuni contra aliaților Kremlinului din Chișinău. Potrivit proiectului de hotărâre văzut de Europa Liberă, pe lista celor sancționați se numără și deputații Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, condamnați la 12 și respectiv, 6 ani de închisoare cu executare, pentru finanțare ilegală a partidelor politice. Ambii au dispărut după pronunțarea sentinței, iar autoritățile presupun că s-ar ascunde în regiunea transnistreană. De asemenea, urmează să fie supuși sancțiunilor și Vadim Grozavu, lider al partidului „Victorie”, Alexei Lungu, lider al partidului „Șansă” și Victoria Furtună, lideră a partidului „Moldova Mare”. Aceștia urmează să fie sancționați pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova, manifestate în special prin cumpărarea de voturi și încercarea de influențare a rezultatelor prezidențialelor și referendumului din toamna trecută.
Republica Moldova este complet pregătită în acest moment să înceapă negocierile cu Comisia Europeană. Pe Moldova 1 citiți declarațiile eurodeputatului Dan Barna, membru al Comisiei pentru politică externă a Parlamentului European. În ceea ce privește o eventuală decuplare a Republicii Moldova și Ucrainei, care au urmat un drum comun pe calea aderării la UE până în prezent, el a explicat că nu este vorba despre o procedură sau un regulament, ci despre „o manifestare de voință politică la nivelul Consiliului”, în condițiile în care Comisia susține o abordare bazată pe merite. Totodată, europarlamentarul a atras atenția asupra necesității de a prelungi accesul produselor moldovenești la piața UE, care expiră pe 24 iulie.
Republica Moldova va beneficia de sprijin financiar din partea UE pentru acoperirea pagubele provocate de inundațiile din 2024. Radio Chișinău scrie că este vorba de suma de 200.000 de euro, a anunțat europarlamentarul Siegfried Mureșan, care a transmis pe pagina sa de Facebook că „acest ajutor arată că Moldova nu este singură – solidaritatea europeană înseamnă acțiune reală, atunci când oamenii au cea mai mare nevoie.”
Statele Unite vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif comercial de 25% pentru toate produsele moldovenești exportate pe piața americană. Newsmaker.md scrie că decizia a fost anunțată într-o scrisoare adresată președintei Maia Sandu, semnată de președintele american Donald Trump și publicată pe rețeaua sa socială. Liderul de la Casa Albă precizează că noul tarif este „mai mic decât nivelul necesar pentru a corecta dezechilibrul comercial cu Republica Moldova”. Totodată, Trump dă asigurări că, în cazul în care investitorii moldoveni vor produce direct pe teritoriul american, aceste sume nu vor fi aplicate. Noile modificări vizează mai multe țări.
Moldova 1 propune reacția Ministerului Dezvoltării Economice, care a precizat că tariful anunțat este mai mic decât cel propus acum trei luni de administrația americană, de 31%, și că această reducere a fost obținută în urma unor demersuri diplomatice și tehnice. Potrivit autorităților, SUA s-au aflat anul trecut pe locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Moldovei, cu o pondere de 2,5%, iar în ultimele luni exporturile moldovenești către SUA au scăzut cu 40%.
Deputatul Vasile Bolea care figurează în cazul de presupusă violență în familie, riscă muncă neremunerată în folosul comunității. Pe Agora.md găsiți declarația ministrei Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, care a menționat că organul de constatare din cadrul Direcției Poliției municipiului Chișinău a întocmit un proces-verbal cu privire la contravenție pe numele lui Vasile Bolea. Deși a fost citat la poliție, deputatul nu s-a prezentat pe motiv că era „într-o deplasare de serviciu”. Procesul verbal urmează să fie remis în instanța de judecată, pentru a fi emisă o hotărâre în acest sens. În luna aprilie, unul dintre copiii deputatului a apelat la 112, spunând că „mama este agresată de tata”.
Republica Moldova nu are, în prezent, nicio doză disponibilă de vaccin contra meningitei. Agora.md scrie că deși încă în februarie autoritățile anunțau achiziționarea a 2.500 de doze de vaccin, țara nu dispune, la acest moment, de niciun lot. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a spus că procesul de achiziție este blocat din cauza lipsei ofertanților. Autoritățile susțin că negocierile cu potențiali furnizori internaționali continuă, însă nu există, deocamdată, un termen clar pentru livrarea vaccinurilor.
Criza economică și energetică din stânga Nistrului se extinde. Tiraspolul vrea să împrumute peste 120 milioane euro, titrează mold-street.com. Sursa împrumutului este însă secretizată. Așa-zisul Soviet Suprem de la Tiraspol a decis să prelungească starea de urgență în economia regiunii până pe 9 august din cauza situației economice precare, cauzată de reducerea aprovizionării cu gaze naturale. Autoritățile separatiste estimează că, din cauza crizei energetice, în acest an economia regiunii se va prăbuși cu circa 40% și nu există premise că această să își revină în anul viitor.
Autor: Victoria Colesnic