Pensiile moldovenești, accesibile pentru conaționalii din Franța

Cetățenii R. Moldova care locuiesc în Franța vor avea acces la pensii pentru limită de vârstă, pensii de urmaș și pensii de invaliditate din R. Moldova, fiind permisă, în premieră, cumularea stagiului de cotizare realizat în ambele state.
Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința din 6 august, semnarea Aranjamentului Administrativ privind aplicarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Franceze în domeniul securității sociale, încheiat la Paris pe 10 martie 2025.
„Prevederile principalele ale Acordului oferă recunoașterea stagiului de cotizație și contribuțiile din ambele state, plată directă a pensiilor și a contribuțiilor în contul cetățenilor din ambele state, fără drumuri și efort inutil. În scurt timp, după finalizarea aplicării aranjamentului tehnic, cetățenii noștri se vor putea bucura pentru prima dată de pensii, de contribuții pentru invaliditate, indiferent unde se află”, a precizat vicepremierul Mihai Popșoi, ministrul Afacerilor Externe, la ședința Guvernului.
În acest context, demnitarul a evidențiat aportul important al reprezentanților Ministerului Muncii și Protecției Sociale, al Ambasadei Republicii Moldova la Paris, precum și deschiderea și cooperarea autorităților franceze, care au sprijinit realizarea acestui demers.
Acordul va intra în vigoare la scurt timp după finalizarea procedurilor interne de aprobare a Aranjamentului tehnic de către partea franceză.
Menționăm că R. Moldova a semnat acorduri internaționale în domeniul securității sociale, bazate pe principiul proporționalității, cu România, Republica Portugheză, Republica Bulgaria, Marele Ducat de Luxemburg, Republica Austria, Republica Estonia, Republica Cehă, Republica Polonă, Ungaria, Regatul Belgiei, Republica Lituania, Republica Federală Germania, Republica Turcia, Republica Belarus, Republica Elenă, Republica Italiană, Regatul Spaniei, Republica Letonia etc.
Totodată, Republica Moldova negociază tratate în domeniul securității sociale și cu state precum Ucraina, Republica Slovacă, Confederația Elvețiană, Irlanda și Albania. Documentele respective vor oferi posibilitate moldovenilor care au muncit legal în aceste țări să beneficieze de pensii, indiferent dacă aleg să se stabilească în străinătate sau să revină acasă.
CITIȚI ȘI: