Externe

Falie uriașă după cutremurul din Turcia. Imagini surprinse din dronă

Cutremurul de peste 7 grade pe scara Richter care a lovit luni dimineață sudul Turciei a lăsat o falie mare vizibilă de la înălțime, într-o filmare realizată din dronă. Ea străbate zona rurală din sudul Turciei, relatează The Guardian.

O filmare realizată din dronă, în Kahramanmaraș, aproape de epicentrul primului cutremur, cu magnitudine de 7,8, arată o falie mare în pământ care se întinde pe o distanță de câțiva kilometri. Potrivit imaginilor surprinse din dronă, falia se întinde și pe mai multe drumuri rutiere, ceea ce face dificilă sosirea de ajutoare în zonele afectate de cutremurul de luni dimineață.

Imaginile sunt chiar din regiunea de unde au fost evacuați zeci de români în primele zile de după cutremur. În ciuda eforturilor supraomenești ale salvatorilor, numărul persoanelor găsite fără viață în Turcia și Siria continuă să crească. Se apropie acum de 23.000 de morți.

ONU avertizează că încă nu se poate estima amploarea dezastrului. Salvatorii continuă să caute prin moloz după supraviețuitori, dar speranțele sunt tot mai reduse la mai bine de patru zile de la primul cutremur.

Mii de supraviețuitori nu au apă, alimente și stau afară, în ger. Președintele Turciei, Recep Erdogan, a vorbit despre tragedie ca fiind „dezastrul secolului”.

Carolina Străjescu

Carolina Străjescu

Autor

Citește mai mult