ȘTIRILE AMIEZII: Tranziția de la un guvern pro-european la altul este una planificată, a declarat Nicu Popescu; În Guvernul Recean se vor regăsi mai mulți miniștri din actualul Cabinet, spun experții; În 2022, la 112 au apelat peste 2 milioane de persoane

Noua echipă guvernamentală împreună cu prim-ministru desemnat, Dorin Recean, va continua să se concentreze pe aderarea la Uniunea Europeană, reformele sistemice solicitate de către cetățeni precum și pe contribuția țării noastre la stabilitatea regională. Declarația a fost făcută de ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, într-o convorbire telefonică cu omologul său din Estonia, Urmas Reinsalu.
Guvernul Gavrilița a demisionat, pentru că ar fi nevoie de anumite „resetări guvernamentale”, mai multă disciplină și un accent mai mare pe domeniul securității, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian, în cadrul unei emisiuni de la TV8. Candidatul desemnat la funcția de premier, Dorin Recean, are această experiență, iar noul Guvern trebuie învestit cât mai curând pentru a-și începe activitatea, a mai remarcat Radu Marian.
În Guvernul Recean se vor regăsi mai mulți miniștri din actualul Cabinet, consideră experții
O parte din miniștrii Guvernului Gavrilița s-ar putea regăsi și în Guvernul Recean. De această părere sunt analiștii politici de la Chișinău. Comentatorul politic Nicolae Negru a declarat pentru postul național de televiziune că această mișcare din partea guvernării este o strategie politică menită să vină cu schimbări în anumite domenii.
Premierul României, Nicolae Ciucă, l-a felicitat pe Dorin Recean pentru nominalizarea ca viitor prim-ministru al Republicii Moldova.
Eurodeputat: Schimbarea de guvern nu afectează cu nimic parcursul european al Republicii Moldova
Eurodeputatul Siegfried Mureșan, în calitate de președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, a constatat în ultimul an că la Chișinău există o majoritate parlamentară clară, stabilă care dorește integrare europeană și dorește implementarea reformelor. Pe aceasta majoritate s-a bazat fostul Guvern, pe aceeași majoritate se va baza și noul Executiv, a menționat Mureșan.
Anul trecut, la serviciul 112 au apelat peste două milioane de persoane
Tradițional pe 11 februarie este marcată ziua europeană a numărului de urgență. Un operator 112 poate prelua în orele de tură până la 300 de apeluri, iar timpul mediu de procesare a unui apel de urgență, în anul 2022 este de 52 de secunde. Doar anul trecut acest număr unic a fost solicitat de 2,3 milioane de ori, a precizat pentru postul nostru de radio specialista în relații publice de la Serviciul 112, Ana Carpovici.
Pediatrii din spitale vor fi transferați în instituțiile de medicină primară
Pediatrii din secțiile consultative ale spitalelor raionale vor fi transferați în instituțiile de medicină primară. Specialiștii vor activa alături de medicii de familie, începând cu 1 martie. Ordinul a fost semnat vineri, 10 februarie, a anunțat ministra în exercițiu a Sănătății, Ala Nemerenco.
Astăzi, la Chișinău va fi lansat Târgul de Primăvară. În Piața Marii Adunări Naționale vor amplasate zone de distracții pentru copii și vor fi expuse produse autohnone, inclusiv mărțișoare. Târgul este organizat de Primăria Chișinău în parteneriat cu un agent economic, care a suportat cea mai mare parte din cheltuieli, se arată într-un comunicat. Târgul va activa în fiecare zi de la 10:00 până la ora 23:00, iar pe data de 23 și 24 februarie în zonele de distracții va fi sistată activitatea.
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete asupra orașului ucrainean Vovceansk, din regiunea Harkov
Populația din Harkov și din regiune a fost avertizată de autorități că sunt posibile noi bombardamente. „Datele despre victime și distrugeri sunt în curs de actualizare” - a scris pe Telegram șeful garnizoanei militare din Harkov, Serhi Melnik. Șeful administrației militare regionale, Oleg Sinehubov, de asemenea, a avertizat populația că este posibil ca Rusia să lanseze atacuri cu drone, potrivit RBC
Lituania anunță că primul lot de tunuri antiaeriene se află deja în Ucraina
Un prim lot de tunuri antiaeriene suedeze a sosit deja pe teritoriul Ucrainei ca parte a asistenței militare oferite de Lituania - potrivit unui anunț al ministrului lituanian al apărării. Într-un mesaj postat, astăzi, pe contul său de Twitter, oficialul a menționat că armele respective ar trebui să contribuie la protejarea infrastructurii critice de atacurile rusești, notează Unian.
12 persoane au fost rănite în Ucraina în urma unui atac pe scară largă cu rachete rusești pe 10 februarie, transmite Ukrinform
Sursa notează că începând de ieri și până astăzi , unitățile Serviciului de Stat de Urgență au efectuat 168 de deplasări pentru eliminarea consecințelor bombardamentelor. S-a intervenit pentru stingerea a 16 incendii, iar 172 de persoane au avut nevoie de consiliere psihologică. Amintim că ieri, armata rusă a efectuat un atac la scară largă cu rachete și drone în 13 regiuni din Ucraina.
Salvatorii din Republica Moldova plecați în misiunea internațională în Turcia continuă căutările pentru salvarea victimelor cutremurului. Pe parcursul zilei de ieri februarie angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au evaluat 12 blocuri rezidențiale pentru a depista oameni aflați sub ruine. În rezultatul acțiunilor întreprinse au fost depistate două cadavre sub dărâmăturile materialelor constructive.
Ajutoarele internaționale vor putea ajunge astăzi în toate zonele afectate din Turcia și Siria
Guvernul sirian a autorizat ieri „livrarea de ajutoare umanitare în întreaga țară" - inclusiv în zonele controlate de rebeli, unde 5,3 milioane de persoane riscă să rămână fără adăpost, potrivit ONU. Programul Alimentar Mondial, o agenție specializată a ONU, a estimat la 874 de mii numărul persoanelor afectate de cutremur în cele două țări și a solicitat 77 de milioane de dolari pentru a le oferi alimente. De ambele părți ale frontierei turco-siriene, mii de case sunt distruse, iar salvatorii își intensifică eforturile pentru a găsi supraviețuitori. Conform ultimelor date, peste 24 mii de persoane și-au pierdut viața în urma cutremurului.
Datele meteo
Astăzi, 11 februarie, se prevede cer variabil, fără precipitații. Izolat pe drumuri se va va forma ghețuș. Vântul va sufla din Sud-Vest de la slab până la moderat. Presiunea atmosferică va fi ridicată. Temperatura aerului ziua va oscila între -1 și +4°С. Mâine, temporar va ninge.