Externe

OMS: 26 de milioane de persoane ar fi fost afectate de seism în Turcia și Siria

Aproximativ 26 de milioane de persoane ar fi fost afectate de seismele care au lovit în această săptămână Turcia și Siria, unde zeci de unități medicale au fost avariate, a transmis sâmbătă Organizația Mondială a Sănătății (OMS) într-un apel la strângere de fonduri, scrie Agerpres.

AFP
Sursa: AFP

OMS face apel la un ajutor financiar de urgență de 42,8 milioane de dolari pentru a răspunde nevoilor sanitare imediate.

Anterior în această săptămână, OMS, care a deblocat deja 16 milioane de dolari din fondurile sale de urgență, a estimat la 23 de milioane numărul de persoane potențial expuse.

Sâmbătă, numărul s-a ridicat la 26 de milioane - 15 milioane în Turcia și aproape 11 milioane în Siria.

Dintre acestea, peste cinci milioane de persoane sunt considerate a fi „extrem de vulnerabile”, inclusiv aproape 350.000 de persoane în vârstă și peste 1,4 milioane de copii.

În Turcia, OMS estimează că peste 4.000 de clădiri s-au prăbușit în urma cutremurelor și că 15 spitale au suferit daune parțiale sau majore.

În Siria, unde sistemul de sănătate a fost deja îngenuncheat de 12 de ani război, cel puțin 20 de unități medicale din nord-estul țării, între care patru spitale, au suferit daune.

OMS a anunțat că a transport joi 37 de tone de materiale de traumatologie și chirurgie de urgență în Turcia, în timp ce 35 de tone au ajuns în Siria vineri.

Ele „vor fi folosite la tratarea și îngrijirea a 100.000 de persoane, precum și la efectuarea a 120.000 de intervenții chirurgicale urgente în cele două țări”, a precizat OMS, adăugând că un al treilea zbor cu o încărcătură similară ar urma să ajungă luni în Siria.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult