Israel cere evacuarea locuitorilor din orașul Gaza spre o „zonă umanitară”

Armata israeliană le-a cerut sâmbătă dimineața locuitorilor din orașul Gaza să se evacueze spre o „zonă umanitară” declarată de Israel mai în sudul Fâșiei Gaza, în așteptarea unui viitor atac terestru asupra acestui cel mai mare oraș din teritoriul palestinian, informează Agerpres, citând AFP și Reuters.
„Începând de acum și în scopul de a facilita plecarea locuitorilor din oraș, declarăm zona (de coastă) Al-Mawasi (din sudul Fâșiei Gaza) zonă umanitară”, anunță un mesaj în arabă adresat „locuitorilor din orașul Gaza și tuturor celor care se află acolo”, postat pe rețelele sociale de colonelul Avichay Adraee, purtător de cuvânt al armatei israeliene pentru publicul arabofon.
„Profitați de ocazie pentru a vă deplasa fără întârziere spre zona umanitară și a vă alătura miilor de persoane care s-au dus deja acolo”, adaugă textul.
Apelul la evacuare intervine după ce președintele american Donad Trump a afirmat vineri că SUA sunt „într-o negociere aprofundată cu Hamas”, al cărui atac fără precedent asupra Israelului, pe 7 octombrie 2023, a dus la declanșarea războiului.
Trump a mai estimat că unii dintre ostatici ar putea să fi „murit recent”. Armata israeliană estimează la rândul său în acest stadiu că 25 dintre cei 47 captivi din Gaza - din totalul celor 251 răpiți pe 7 octombrie - sunt morți.
CITIȚI ȘI: