Aderare UE

Premierul Dorin Recean a avut o întrevedere cu noua ambasadoare UE la Chișinău, Iwona Piórko

Guvernul de la Chișinău va continua să acorde prioritate acțiunilor necesare pentru accelerarea procesului de aderare la Uniunea Europeană, evidențiind sprijinul constant și deschiderea statelor europene față de țara noastră. Mesajul a fost transmis de premierul Dorin Recean în cadrul întrevederii cu noua ambasadoare a Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko.

În cadrul discuțiilor, oficialii au trecut în revistă proiectele realizate în Republica Moldova cu sprijinul UE, care au contribuit la dezvoltarea infrastructurii, consolidarea securității energetice și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Prim-ministrul a reiterat că prioritățile comune rămân avansarea reformelor esențiale, consolidarea instituțiilor democratice și promovarea unei agende orientate spre pace, stabilitate și viitorul european al Republicii Moldova.

Amintim că diplomata poloneză Iwona Piórko, cu peste două decenii de experiență în instituțiile Uniunii Europene, a fost desemnată șefă a Delegației UE în Republica Moldova la 31 august, potrivit Serviciului Diplomatic al UE. Ea îl succede în funcție pe Jānis Mažeiks, care și-a încheiat mandatul la Chișinău.

Iwona Piórko a fost ambasadoare a UE în Singapore. Anterior, a condus unitatea pentru afaceri internaționale din cadrul Direcției Generale Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri a Comisiei Europene, ocupând diverse funcții în structurile UE, cu specializare pe politici economice, comerț internațional și relații externe. Cariera sa s-a concentrat pe strategii pe termen lung și proiecte de cooperare internațională.

Pe 5 septembrie, președinta Maia Sandu a primit scrisorile de acreditare din partea noii ambasadoare a Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Daria Piórko.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult