Revista Presei: Mitropolitul Moldovei, Vladimir a participat la evenimente alături de liderul separatist de la Tiraspol, Krasnoselski, și ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Ozerov

Protestul veteranilor războiului de pe Nistru; cum discursul de ură domină campania electorală; tichete de vacanță pentru salariații din Republica Moldova- sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.
Veteranii războiului de la Nistru îi solicită lui Mark Tkaciuk să le explice „care sunt planurile lui de federalizare”, dacă ajunge în Parlament. Pe Moldova 1 găsiți un reportaj de la protestul veteranilor, provocat de o declarație a fostului comunist, unul dintre liderii Blocului electoral „Alternativa”, Mark Tkaciuk, prin care politicianul și-a exprimat regretul că fostul președinte, Vladimir Voronin, nu a semnat, în 2003, „Memorandumul Kozak”. În replică, Mark Tkaciuk susține că declarațiile sale ar fi fost interpretate greșit.
Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Vladimir a participat la evenimente religioase alături de liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski și ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Ozerov. Newsmaker.md scrie că cei trei au luat parte la slujba organizată cu ocazia aniversării mutării moaștelor Sfântului Alexandru Nevski din Vladimir la Sankt Petersburg, desfășurată în Biserica Sfântului Alexandru Nevski, situată în cetatea Tighina. Mitropolia a declarat că Înaltpreasfințitul nu a avut niciun dialog cu liderul regiunii transnistrene sau cu altcineva.
Mesajele propagandistice din campania electorală sunt utilizate pentru a justifica discursul de ură. RFI a discutat cu experta Promo-Lex, Irina Corobcenco. Potrivit ultimului raport al asociației, campania pentru alegerile parlamentare din R.Moldova se desfășoară într-un climat tensionat, dominat de discursuri violente, atacuri sexiste și homofobe. Atacurile au vizat în primul rând politicienii, competitorii electorali, dar sunt și membri sau susținători ai partidelor politice sau creatori de conținut digital, lideri de opinie, uneori și jurnaliști, afirmă Irina Corobcenco.
Șanse reduse pentru candidații independenți la alegerile parlamentare. IPN propune opinia expertului Comunității WhatchDog, Pavel Horea care spune că șansele candidaților independenți de a trece în Parlament sunt reduse din motiv că pragul de 2% este unul foarte mare. Raportat la voturi, asta ar fi peste 30 de mii de voturi, ceea ce nici unele partide nu adună, a explicat Pavel Horea. La alegerile parlamentare din 28 septembrie participă patru candidați independenți: Andrei Năstase, Olesea Stamate, Victoria Sanduța și Tatiana Crețu.
Ilan Șor a sponsorizat 88% din reclame politice pe Meta, cheltuind aproape 32 de mii de euro în doar trei luni. Pe Radio Chișinău găsiți datele raportului WatchDog, care arată că paginile finanțate de rețeaua lui Șor includ conturi ale politicienilor Vasile Tarlev și Victoria Furtună, ale partidelor „Republican INIMA Moldovei” și „Moldova Mare”, precum și postul TV „MD24”. După Șor, în topul cheltuielilor pe Meta urmează Andrei Năstase, cu aproximativ 10.000 de euro pentru 110 reclame, și Partidul „Mișcarea Respect Moldova”, condus de Marian Lupu, cu 3.373 de euro pentru 61 de reclame. Obiectivul acestor campanii este subminarea parcursului pro-european al Republicii Moldova, destabilizarea scenei politice și erodarea încrederii în instituțiile statului.
Electoratul Republicii Moldova îmbătrânește. Vârstnicii domină prezența la vot, iar tinerii rămân pasivi. Pe agora.md vedeți analiza IDIS Viitorul despre dinamica vârstei participanților la vot. Astfel, persoanele de peste 65 de ani reprezintă cea mai activă categorie de votanți, tinerii continuă să absenteze masiv, cu o implicare mai vizibilă doar în diaspora. Cea mai mare parte a populației tinere din țară este concentrată în Chișinău și are cea mai slabă prezență la vot.
Autoritățile elene au aprobat decizia de extrădare în R. Moldova a lui Vlad Plahotniuc. Deschide.md scrie că Ministerul Justiției de la Chișinău a recepționat decizia, pe 12 septembrie, prin intermediul Biroul Național Central Chișinău Interpol. Asta după ce Ministerul Justiției din R. Moldova și Procuratura Generală au formulat cereri privind extrădarea fostului democrat.
Reprezentanții Institutului de Medicină Urgentă au declarat pentru agora.md că starea de sănătate a lui Gheorghe Urschi ar permite transferul la o altă instituție medicală sau chiar externarea. Declarația vine după ce familia a anunțat că umoristul se află în stare gravă și a solicitat transferul lui într-un alt spital. Pe 26 august, Gheorghe Urschi a ajuns la spital în stare foarte gravă și a necesitat o intervenție chirurgicală de urgență.
Salariații din Republica Moldova vor putea beneficia de tichete de vacanță, începând cu anul 2026. Pe Radio Chișinău citiți precizările Ministerului de Finanțe, care spune că angajații vor putea primi tichete de vacanță pentru acoperirea cheltuielilor turistice în structuri de cazare din mediul rural. Valoarea acestora va putea fi dedusă fiscal de către angajatori, în limita a 50% din salariul mediu lunar pe economie.
Festivalul Pădurilor revine pe 14 septembrie la Condrița: președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să participe la o zi dedicată naturii și viitorului verde al țării. Moldova 1 scrie că cea de-a doua ediție a Festivalului Pădurilor va avea loc duminică, 14 septembrie, la Reședința prezidențială de la Condrița. Șefa statului i-a îndemnat pe cetățeni să participe la eveniment și să se bucure de o zi dedicată pădurii și mediului. Accesul la festival este gratuit. Cei care nu pot fi prezenți pot sprijini acțiunile de împădurire prin achiziționarea unor bilete simbolice pentru puieți, disponibile pe iTicket.