Alegeri

ELECTORALA 2025 // Reformarea CC, majorarea salariilor pentru judecători sau reformă cardinală a justiției, după modelul României, promit concurenții electorali (Partea II)

Supusă unor reforme îndelungate și prezentată drept „călcâiul lui Ahile” în procesul de integrare europeană a R. Moldova, justiția are dedicate paragrafe consistente în programele electorale ale majorității concurenților de la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Deși propunerile sunt diverse, practic toți candidații promit să promoveze depolitizarea sistemului judiciar și punerea acestuia în slujba cetățeanului.


LOC: proces meritocratic de selecție a judecătorilor și procurorilor

Liga Orașelor și Comunelor (LOC) își propune să obțină, până în 2029, patru rezultate concrete în justiție: independența sistemului, confirmată de rapoartele internaționale; reducerea percepției corupției cu cel puțin 10%; acces digital universal la serviciile judiciare și crearea unui mecanism funcțional de confiscare a averilor ilicite și utilizarea lor pentru investiții publice.

Formațiunea mai promite să depolitizeze Consiliul Superior al Magistraturii și cel al Procurorilor, să instituie un proces de selecție a judecătorilor și procurorilor transparent și meritocratic și salarii competitive pentru a reduce tentațiile corupției.

Totodată, LOC vrea să întărească Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție prin asigurarea unei autonomii reale și alocare de resurse suficiente, dar admite și crearea unei singure instituție anticorupție, după modelul DNA România.


AUR: integrarea sistemelor de justiție din R. Moldova și România

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) promite o nouă abordare în sfera justiției, axată pe integrarea reciprocă a sistemelor de justiție din Republica Moldova și România și pe preluarea standardelor și bunelor practici europene.

Formațiunea propune lichidarea Procuraturii Anticorupție, a Centrului Național Anticorupție și crearea unei structuri unice, similară cu DNA din România, precum și fuziunea Consiliilor Superioare ale Magistraturii și Procurorilor.

AUR admite continuarea evaluării extraordinare (vetting-ul), dar doar după un audit sistemic și propune schimbarea componenței comisiilor de evaluare, excluderea experților externi, reexaminarea cazurilor „dubioase sau afectate de duble standarde”, perfecționarea metodelor de evaluare și asigurarea căilor „eficiente” de atac al deciziilor.

AUR mai promite că va soluționa interimatele în conducerea instituțiilor din sfera justiției, prin numirea unor conducători noi pe criterii de meritocrație și profesionalism, ca rezultat al unei selecții transparente și de calitate.

Formațiunea vrea să instituie o responsabilizare reală pentru pierderea dosarelor la CtEDO, cu plata solidară a despăgubirilor.

Partidul mai promite asigurarea egalității tuturor în fața legii, iar cei care încalcă legea să răspundă și să achite beneficii restitutive (confiscarea averilor, repararea prejudiciilor, muncă comunitară etc.).

Printre alte promisiuni ale AUR se regăsesc și reformarea Curții Constituționale, inclusiv asigurarea unui număr impar de judecători; prevenirea afilierii politice; cadențe diferite de mandate; proceduri de vot cu majorități expres stabilite; termene reduse de examinare și altele.


Victoria Sanduța: anchetarea mecanismelor „eșuate” de evaluare externă și salarii „echitabile” pentru magistrați

Asigurarea independenței justiției este unul din pilonii programului electoral al candidatei independente Victoria Sanduța, fostă judecătoare.

Ea promite că va promova modificări legislative clare pentru a garanta separarea reală a puterilor în stat și independența sistemului judecătoresc. Printre acestea se numără modificarea componenței Consiliului Superior al Magistraturii în vederea depolitizării și unificarea acestuia cu cel al Procurorilor; acordarea unui statut unic de magistrat atât procurorilor, cât și judecătorilor; salarizare echitabilă, în funcție de salariul mediu pe economie; condiții de pensionare comparabile cu cele din statele membre ale UE și garantarea securității judecătorilor și procurorilor.

Candidata mai promite că va cere anchetarea politizării reformei justiției, inclusiv a mecanismelor eșuate de evaluare externă: prevetting și vetting.

Ea va cere formarea unei comisii parlamentare de anchetă privind „amploarea implicațiilor politice și financiare obscure în așa-zisa reformă a justiției”.

Victoria Sanduța mai precizează că va insista, de la tribuna Parlamentului, pe respectarea prezumției de nevinovăție și respectarea drepturilor constituționale pentru toți cetățenii, indiferent de opinia lor politică.


Alianța „Moldovenii”: reforma justiției, fără fonduri externe

Partidul Alianța „Moldovenii” spune că vrea să reformeze justiția fără utilizarea „subvențiilor străine pentru a subordona judecătorii și procurorii intereselor autorităților”.

Formațiunea promite creșterea „semnificativă” a salariilor angajaților din sistem; atragerea oamenilor „profesioniști, obiectivi, cinstiți, cu un simț sporit al dreptății, capabili de empatie și compasiune” și rechemarea, prin vot popular, a celor care „nu au îndreptățit așteptările”.

Partidul propune revizuirea funcțiilor Curții Constituționale (CC), a modalității de numire a judecătorilor constituționali și consolidarea independenței instituției.

Formațiunea vrea să le interzică judecătorilor CC să modifice Constituția și legile în vigoare prin interpretare, precum și să dețină altă cetățenie, decât cea a Republicii Moldova.

Alianța „Moldovenii” mai propune crearea unui sistem de independență financiară completă a Curții Constituționale față de puterea politică și un serviciu separat de securitate pentru instituție.


„Moldova Mare”: lupta împotriva oligarhiei și corupției

Partidul „Moldova Mare” consideră că principalele obstacole în calea dezvoltării Republicii Moldova sunt „corupția și controlul oligarhic”.

Formațiunea spune că vrea să oprească îmbogățirea oligarhilor pe seama poporului și să pedepsească persoanele corupte, indiferent de rang.

„Moldova Mare” mai promite că legea va fi una pentru toți, iar funcționarii și demnitarii implicați în „corupție, delapidarea fondurilor publice, obținerea de granturi externe pentru activități care subminează suveranitatea” vor fi trași la răspundere penală.

Partidul susține confiscarea bunurilor dobândite ilegal și revenirea în proprietatea statului a întreprinderilor și obiectivelor strategice privatizate cu încălcarea legii sau utilizate în detrimentul intereselor naționale.

*Moldova Mare” mai promite că va acorda o atenție deosebită reformării sistemului judiciar și organelor de aplicare a legii, despre care spune că trebuie să devină instrumente independente și eficiente de protejare a drepturilor cetățenilor și a intereselor statului.


BUN: justiție după model european și românesc

Acordul de frățietate cu România pe care Blocul Unirea Națiunii (BUN) promite să-l promoveze include și componenta Justiție. Normele europene aplicate în România vor fi extinse și în Republica Moldova.

Formațiunea susține că toate încercările din ultimii ani de a reforma justiția din Republica Moldova au eșuat, livrând „zero rezultate”.

Blocul promite o reformă fundamentală a justiției, iar pentru a o impulsiona va apela la principiile care stau la baza sistemului judiciar european.


NOI: justiție reformată și independentă

Lupta împotriva corupției este unul din obiectivele anunțate și de Partidul Noua Opțiune Istorică (NOI). Formațiunea promite reformarea justiției pentru a asigura independența judecătorilor și a procurorilor.

Printre angajamentele concrete se numără reformarea sistemului judiciar pentru procese mai rapide; implementarea unui sistem de evaluare a riscurilor de corupție în toate instituțiile publice, cu scopul de a preveni apariția acestora; crearea unei agenții independente anticorupție, cu atribuții clare și transparente și crearea unei aplicații mobile pentru raportarea anonimă a corupției; reducerea birocrației și digitalizarea serviciilor publice pentru a crește eficiența și transparența, precum și introducerea unor standarde stricte de integritate pentru funcționarii publici.

Impactul pe care îl estimează partidul este creșterea încrederii cetățenilor în justiție și în instituții.


PL: reformă cardinală, după modelul României

Partidul Liberal (PL) promite o reformă cardinală a justiției, după modelul României.

Formațiunea propune comasarea Centrului Național Anticorupție cu Procuratura Anticorupție, după exemplul DNA din România, aderarea deplină la instrumentele anticorupție ale Consiliului Europei și UE, precum și integrarea în spațiul juridic european.

PL mai propune crearea unui minister public, care să reprezinte interesele generale ale societății. Ministerul își va exercita atribuțiile prin procurori constituiți în parchete. Parchetele urmează să funcționeze pe lângă instanțele de judecată și să supravegheze activitatea de cercetare penală a poliției.

Partidul mai propune reorganizarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în două camere, cea a judecătorilor și cea a procurorilor, compusă din 12 membri, aleși în adunările generale ale magistraților, dintre care șapte judecători și cinci procurori validați de Parlament.

Din componența CSM va face parte și un reprezentant al societății civile, ales de Parlament. Acesta va participa numai la lucrările în plen ale CSM, iar hotărârile CSM vor fi luate prin vot secret, vor fi irevocabile și definitive.

Printre alte promisiuni ale formațiunii se numără: simplificarea procedurilor judiciare; extinderea asistenței juridice garantate de stat; digitalizarea instanțelor și transparentizarea dosarelor publice; alegerea și numirea în sistemul judecătoresc în baza meritocrației și a profesionalismului; evaluări sistematice și transparente de performanță și eliminarea „portițelor” legale care permit tergiversarea dosarelor.


Uniunea Creștin-Socială din Moldova nu și-a publicat deocamdată programul electoral


Tatiana Crețu: interpelări și solicitări publice de informații

În scurtul său program politic, candidata independentă Tatiana Crețu sugerează că va face uz de controlul parlamentar, care este una dintre cele mai importante atribuții ale Parlamentului menită să asigure responsabilizarea instituțiilor, transparența și respectarea principiilor statului de drept.

Tatiana Crețu promite că va face interpelări și solicitări publice de informații, va sesiza abuzurile, le va aduce în atenția opiniei publice, va purta dialog permanent cu cetățenii și îi va informa despre toate procesele importante din justiție.

Exercitarea controlului parlamentar asupra aplicării legii și supravegherea politicilor de integrare europeană, reintegrare și securitate este o altă promisiune a candidatei.


PN: lichidarea CNA, SIS și crearea Mossad-ului moldovenesc

Partidul Nostru (PN) își anunță drept obiectiv strategic lichidarea corupției. Formațiunea vrea să lichideze Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate, despre care spune că au devenit „instrumentele de buzunar în serviciul intereselor criminale ale unui șir de politicieni”.

Partidul propune, în schimb, crearea unui nou serviciu special - Biroul Național de Investigații (BNI), după modelul Mossad-ului din Israel. Instituția ar urma să se ocupe de problemele securității naționale și de apărarea intereselor naționale, de combaterea corupției în eșaloanele superioare ale puterii.

Partidul Nostru mai propune înăsprirea pedepselor pentru crimele legate de corupție și o lege a lustrației prin care celor care au servit „regimul criminal oligarhic” li se va interzice ocuparea funcțiilor în serviciile de stat pe un termen de 10 ani.

Printre alte promisiuni ale formațiunii se numără: confiscarea averilor funcționarilor dobândite ilegal; anularea imunității deputaților și ridicarea mandatelor deputaților transfugi.

Partidul critică reforma justiției, pe care o consideră eșuată, și promite o resetare a reformei după o evaluare amplă și atingerea unui consens plenar.


CITIȚI ȘI:

Alla Ceapai

Alla Ceapai

Autor

Citește mai mult