Alegeri

ELECTORALA 2025 // Opinie, despre cazul Partidului „Inima Moldovei”: blocul electoral trebuie să răspundă colectiv pentru ilegalitățile unui membru

În cazul în care un partid, parte a unui bloc electoral, comite ilegalități, întreaga alianță ar trebui să-și asume responsabilitatea sau să fie trasă la răspundere, dacă a avut beneficii din asta. Opinia aparține Polinei Panainte, directoarea adjunctă a Asociației pentru Democrație Participativă (ADEPT), potrivit căreia blocurile electorale nu pot împărți doar avantajele, ci și consecințele unor abateri de la lege.

„Eu consider că tot blocul trebuie tras la răspundere, fiindcă e foarte ușor: sunt patru partide în bloc, te înțelegi cu unul - acesta aduce bani ilegali, beneficiază toți, iar după ce suntem prinși, partidul despre care noi toți am știut că face ilegalități este exclus și restul rămân bine-mersi. Nu cred că este corect. Dacă au mers împreună, trebuie văzut în baza la ce condiții au mers și, dacă există posibilitatea, de a clarifica rolurile”, a declarat Panainte pentru Teleradio-Moldova.

Declarația vine după ce, vineri, 19 septembrie, Ministerul Justiției a depus la Curtea de Apel Centru o cerere prin care solicită limitarea activității Partidului „Inima Moldovei” pe un termen de 12 luni, inclusiv pe perioada examinării cauzei.

Demersul a fost făcut în baza unei solicitări recente a Comisiei Electorale Centrale,, care a sesizat ministerul despre „elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican Inima Moldovei”.

Ministerul Justiției a invocat prevederile Legii privind partidele politice, care stipulează, la articolul 21 alin. (1), că „activitatea partidului politic poate fi limitată, dacă prin acțiunile acestuia se aduc prejudicii grave pluralismului politic sau principiilor democratice fundamentale”. Totuși, aceeași lege, la articolul 21 alin. (8), prevede că „activitatea partidului politic nu poate fi limitată pe parcursul campaniei electorale la care participă”.

Solicitat să comenteze eventuale consecințe ale suspendării activității Partidului „Inima Moldovei”, parte a Blocului Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldove, vicepreședintele CEC, Pavel Postica, ne-a spus că, „atâta timp cât nu este o hotărâre în instanța de judecată, nu putem comenta nimic”.

Nu cred că este cazul să intrăm în speculații sau în scenarii apocaliptice”, a precizat Postica.

Decizia CEC: avertisment și control financiar

Pe 17 septembrie, CEC a examinat sesizările depuse de Partidul Național Moldovenesc și Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa, care au reclamat finanțarea ilegală a formațiunii conduse de Irina Vlah. În motivare, autorii au invocat perchezițiile desfășurate de CNA și Procuratură, ce au vizat activiști și membri ai partidului, documentând remunerarea ilicită a voluntarilor, colectarea de semnături contra cost și utilizarea de fonduri provenite din Federația Rusă, prin banca „Promsvyazbank” și aplicații electronice aflate sub sancțiuni internaționale.

În hotărârea sa, CEC a precizat că „sunt elemente care ridică suspiciuni rezonabile față de corectitudinea finanțării activității Partidului Politic Republican «Inima Moldovei», precum și a campaniei electorale a Blocului Electoral Patriotic”. Totodată, instituția a menționat că responsabilitatea juridică și politică se extinde asupra întregului bloc, întrucât partidele „își asumă nu doar beneficiile unei forțe consolidate, ci și răspunderea pentru acțiunile și conduita membrilor săi”.

Astfel, CEC a decis să aplice blocului sancțiunea avertismentului, dar și să inițieze o misiune de control complex asupra finanțării Partidului „Inima Moldovei” pentru perioada 1 mai – 31 august și asupra Blocului Patriotic pentru perioada 18 august – 1 octombrie.

Precizăm că formațiunea vizată califică acțiunile ca fiind „un nou abuz al guvernării”. Irina Vlah, lidera partidului, susține că măsura a fost luată „fără a aștepta rezultatele controlului financiar” și că se încalcă „principiul constituțional al prezumției de nevinovăție”.

Blocul Electoral Patriotic, format din PSRM, PCRM, „Inima Moldovei” și Partidul pentru Viitorul Moldovei, figurează pe poziția a noua în buletinele de vot la alegerile parlamentare din 28 septembrie.

CITIȚI ȘI:

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult