Revista presei

Revista presei // Putin are nevoie de aeroportul din Chișinău, de benzinăriile din R. Moldova și de trupe în Transnistria pentru a ajunge la Odesa

Miza alegerilor parlamentare din 28 septembrie, până la care au rămas zile numărate, reprezintă subiectul central, reflectat în presa din RM. Mai mulți experți semnalează că în cazul unei victorii a forțelor pro-ruse, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va folosi resursele și teritoriul R. Moldova pentru a ataca Ucraina prin regiunea transnistreană.

,,Votul din această toamnă este extrem de important, iar miza lui este mult mai mare acum, când avem război în Ucraina, când Moscova își dorește să aibă control total la Chișinău și când toată lumea e într-o schimbare profundă. R. Moldova poate intra în lagărul lui Putin pentru 50 de ani de aici încolo sau poate spera la o aderare în familia europeană după ce își rezolvă cerințele impuse”, semnalează Cristian Hrițuc, consultant politic cu experiență în campaniile electorale din România și R. Moldova. Citat de Ziarul Național, expertul atrage atenția că „dacă până acum, alegerile din Chișinău se țineau într-un context politic mult mai relaxat, iar Moscova era mai departe fizic de granițe, acum Putin are nevoie de aeroportul din Chișinău, are nevoie de benzinăriile din Moldova, are nevoie să își mărească trupele din Transnistria pentru a încerca să prindă Ucraina ca într-un clește”, explică Cristian Hrițuc, citat de Ziarul Național.

În același context, mai multe instituții de presă publică avertismentul lansat de publicistul rus Aleksandr Nevzorov. „Acum Rusia are nevoie de un culoar spre regiunea Odesa și, din acest motiv, cheltuie sute de mii de dolari pentru a corupe toți indivizii din Moldova pe care a reușit să-i găsească și să-i mobilizeze. Putin va face din Moldova o gaură sângeroasă spre regiunea Odesa. Pentru altceva el nu are nevoie de R. Moldova. Și atunci Moldova va fi atrasă în război”, spune Aleksandr Nevzorov, citat de Ziarul de Gardă. Publicistul rus a făcut declarațiile într-un interviu cu jurnalista ucraineană, Alesia Bațman, comentând situația politică din R. Moldova în contextul alegerilor parlamentare de pe 28 septembrie.

Ziarul de Gardă rezumă și scenariul redat de fostul consilier prezidențial ucrainean, Oleksii Arestovici, privind planurile Federației Ruse pentru RM: Suspendarea puterilor președintelui moldovean; «Omuleții verzi» blochează Palanca și Bilhorod-Dnistrovskii – partea de sud a regiunii Odesa (...).

Noua strategie a organizației criminale conduse de Ilan Șor și Rusia pentru alegerile parlamentare este să corupă diaspora, spune șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, citat de TVR Moldova. „Sumele pentru coruperea unui vot în diasporă ajung până la 300 de euro. Deci, înțelegem care este miza”, a comentat șeful poliției, exprimându-și însă convingerea că Republica Moldova are o diasporă imună la aceste practici.

Cine își vinde votul seamănă cu cel care își dă calul pe rachiu, ca mai apoi să tragă singur la plug, titrează Observatorul. Un mic favor, o sacoșă cu produse, un pumn de bani. Finalul? Țara întreagă se trezește amanetată, iar cetățeanul rămâne cu mâinile goale și cu buletinul de vot „pe veci cumpărat,” atenționează publicația.

Politicieni și activiști din R. Moldova, sancționați în Ucraina pentru promovarea propagandei și justificarea agresiunii ruse, titrează Veridica. Lista include 11 figuri civile și politice din Republica Moldova, printre ei fiind deputatul Vasile Bolea, care popularizează politica externă a Moscovei în presă, și Dmitrii Konstantinov, președintele Adunării Populare a Găgăuziei, cunoscut pentru reluarea mesajelor propagandistice ruse, scrie TV8.

Numeroase publicații atrag atenția la o nouă investigație sub acoperire, realizată de această dată de BBC. Un reporter al postului britanic, s-a infiltrat într-o rețea finanțată de Rusia pentru influențarea alegerilor din R. Moldova, notează jurnal.md. Rețeaua le-a promis participanților că vor fi remunerați financiar, dacă postează propagandă pro-rusă și știri false care subminează partidul de guvernământ pro-UE din R. Moldova înainte de scrutinul parlamentar din 28 septembrie, mai scrie jurnal.md.

Pe 21 septembrie, BBC a notat că jurnaliștii săi s-au infiltrat în rețea prin aplicația Telegram, folosind un link trimis de un informator, transmite NewsMaker. Potrivit sursei, reportera BBC Ana și alți 34 de recruți au primit invitația de a participa la seminare online secrete, unde „se formau operativiști”. În cele din urmă, coordonatoarea rețelei, Alina Juk, a luat legătura cu reportera BBC. Profilul Alinei Juk de pe rețelele sociale indică faptul că este din regiunea transnistreană, iar contul ei de Instagram arată că, în ultimii ani, a vizitat de mai multe ori Rusia, observă NewsMaker. Juk i-a spus Anei că va fi plătită cu 3.000 de lei moldovenești (170 de dolari SUA) pe lună pentru a posta pe TikTok și Facebook înainte de alegeri, iar banii urmau să fie primiți prin Promsviazbank (PSB).

Iar Agora publică un editorial semnat de Laurențiu Pleșca, în care analizează fenomenul pseudo-europenilor, politicienilor și partidelor care folosesc simbolurile și retorica Uniunii Europene pentru a câștiga legitimitate și sprijin electoral. Un efect al prezenței lor în aceste alegeri este fragmentarea votului pro-european, atenționează expertul. În scenarii cu redistribuiri, când mai multe partide și candidați independenți nu trec pragul electoral, voturile lor se risipesc, slăbind și reprezentarea reală a forțelor pro-europene în legislativ, subliniază Laurențiu Pleșca. În multe cazuri, discursul pro-european există doar până la alegeri, după care adevărata orientare a liderilor devine evidentă, inclusiv obligațiile sau înțelegerile cu Moscova, atrage atenția editorialistul.

Agenția IPN publică o analiză semnată de Mihaela Sirițanu, expert al comunității WatchDog. După mai bine de treizeci de ani de independență, R. Moldova încă nu a luat decizia finală asupra drumului său, observă autoarea articolului. „Oscilăm între nostalgie rusească și speranța europeană, fără să ne asumăm pe deplin niciuna. Dacă lăsăm însă la o parte zgomotul propagandei, cifrele nu lasă loc de interpretări. Peste 60% din exporturile moldovenești merg astăzi spre piața europeană, în timp ce în Rusia abia dacă mai ajung 4%. UE finanțează interconectarea cu România, securitatea și independența energetică, în timp ce Rusia folosește mereu gazul ca pe o armă politică. Mai mult decât atât, pe lângă miliarde de euro sub formă de granturi, proiecte de infrastructură și sprijin direct pentru buget, Bruxelles-ul investește in Moldova până la două miliarde de euro pentru dezvoltarea economică a țării, pe când Rusia, „investește” doar în fraude electorale, televiziuni obscure și cumpărarea de politicieni”, observă expertul.

De la începutul războiului de agresiune al Rusiei asupra Ucrainei sute și mii de bărbați ucraineni încearcă să fugă din Ucraina, ca să nu fie înrolați în armată, inclusiv pe căi ocolite prin Republica Moldova, scrie anticoruptie.md. Una dintre rutele ilegale este prin regiunea tranistreană a Republicii Moldova, doar că organizatorii schemelor de trecere ilegală peste graniță cu regiunea condusă de un regim separatist, controlat de Federația Rusă, nu doar că îi ajută să evite armata, dar îi predau pe mâna serviciilor secrete locale, controlate de Rusia, relevă publicația. Moscova a făcut din regiunea transnistreană o celulă a FSB, fiecare bărbat ucrainean fiind impus să transmită informații despre armata din Ucraina, nume, locații și alte detalii, mai scrie anticoruptie.md, cu trimitere la datele publicate de „Слідства.Інфо”.

Lidia Petrenco

Lidia Petrenco

Autor

Citește mai mult