Șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție au depus cereri de demisie
Șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție au depus cereri de demisie, iar marți dimineață Consiliul Superior al Magistraturii se va întruni în ședință pentru a le examina. Plecarea judecătorilor poate fi calificată drept un protest al breslei sau poate avea legătură cu reforma justiției, care, începând cu luna martie, va viza și CSJ, consideră experții.

„Lista va fi publicată mâine. Lista apărută în presă este eronată. Este primul subiect planificat pe agendă, dacă o să fie lumea atentă, cred că o să afle. Sunt judecători care ating plafonul de vârstă, sunt judecători care au deja stagiu și au considerat că este momentul”, a declarat pentru Radio Moldova, secretara CSM, Natalia Cioară.
Plecarea judecătorilor este una îngrijorătoare și poate fi calificată drept un protest al breslei, consideră expertul Promo-Lex, Vadim Vieru.
„Când pleacă judecătorul de la CSJ într-un număr atât de mare fără explicații, nu știu dacă e bine pentru simplu fapt că ei au în procedură dosare, ei sunt în complete de judecată. Asta înseamnă că multe dosare o să se amâne pe termen nedeterminat până vor fi redistribuite la alți judecători. Al doilea aspect, ar trebui să fie comunicat de către CSM motivul de ce judecătorii au depus cereri de demisie. Cel mai probabil, este o acțiune de protest”, a spus Vadim Vieru.
Plecarea judecătorilor ar putea fi datorată și reformei justiției, a afirmat pentru Radio Moldova expertul Vladislav Gribincea. El a precizat că, începând cu luna martie, urmează să fie efectuate reforme la CSJ, astfel încât din 33 de funcții de judecător, existente în statele de personal, vor rămâne doar 20.