CSM a aprobat astăzi demisiile a 18 judecători de la Curtea Supremă de Justiție
Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a aprobat, astăzi, cererile de demisie a 18 judecători. Dintre aceștia 14 sunt de la Curtea Supremă de Justiție, iar 4 de la CSM.
Consiliul a aprobat demisiile judecătorilor CSJ Liliana Catan, Victor Boico, Victor Burduh, Svetlana Filincova, Iurie Diaconu, Ala Cobăneanu – din 1 martie. Din 13 martie, din sistem se eliberează judecătoarea Elena Cobzac, iar din 31 martie – magistrații Galina Stratulat, Iurie Bejenaru, Ghenadie Plămădeală, Maria Ghervas și Nadejda Toma. Au fost aprobate și cererile de demisie ale judecătoarelor Liuba Pruteanu și Maria Guzun de la Curtea de Apel Chișinău.
De asemenea, au depus cereri de demisie patru judecători membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Este vorba de Anatolie Galben, de la Curtea de Apel Chișinău, Victor Micu, Luiza Gafton și Petru Moraru de la CSJ.
Majoritatea judecătorilor, care au depus cererea de plecare din sistem își vor încheia activitatea pe parcursul lunii martie, iar cei patru membri ai CSM vor activa până în data de trei aprilie. Potrivit expertului Promo-Lex Vadim Vieru, plecarea judecătorilor din sistem este îngrijorătoare, deoarece rămâne un volum de muncă ne îndeplinit, este vorba de dosare pe care cetățenii așteaptă finalitate.
Potrivit expertului decizia judecătorilor poate fi catalogată drept o acțiune de protest al breslei. De cealaltă parte, expertul Vladislav Gribincea a afirmat pentru Radio Moldova că în luna martie urmează să fie lansată reforma justiției la aceste două instituții, CSM și CSJ, ceea ce ar fi contribuit la plecarea masiv a magistraților.
Precizăm, la CSJ în statele de personal sunt 33 de funcții de judecători, 25 fiind ocupate. În urma reformei propuse de autorități vor rămâne 20 de funcții la Curtea Supremă de Justiție.