După aproximativ trei ore, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis
Spațiul aerian al Republicii Moldova a fost redeschis, după mai bine de trei ore cât a fost închis. Anunțul a fost făcut de Autoritatea Aeronautică Civilă(AAC). Motivele care au stat la baza acestei decizii nu au fost enunțate.

„La ora 14.47, spațiul aerian a fost redeschis.Vom reveni pe parcurs cu detalii suplimentare”, precizează AAC.
Amintim că astăzi, în ședinței Comisiei Interdepartamentale pentru Managementul Spațiului Aerian, a fost emis un NOTAM de închidere temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova la ora 11.24, în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile.
Amintim că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit ieri în cadrul unui briefing despre planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova. Șefa statului a spus că au fost recepționate documente de la partenerii ucraineni, care presupun organizarea mai multor activități subversive. Maia Sandu a dat asigurări că instituțiile statului lucrează la prevenirea acestor provocări și că situația este ținută sub control. De cealaltă parte, Rusia a respins acuzațiile care i-au fost aduse.