Aderare UE

Ambasadorul Germaniei la Chișinău: „Perspectiva aderării Moldovei la UE este foarte reală”

Perspectiva aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană este una realistă, iar Germania ne va oferi tot sprijinul necesar în acest proces. Acesta este mesajul transmis de ambasadorul Germaniei la Chișinău, Hubert Knirsch. Diplomatul german a fost invitatul celei mai recente ediții a emisiunii „Dimensiunea diplomatică” de la Moldova 1.

Hubert Knirsch a fost numit ambasador al Germaniei la Chișinău în luna septembrie.

„Am primit instrucțiunile chiar de la cancelar, care a vizitat Republica Moldova la scurt timp după ce am ajuns aici. Mesajul său a fost foarte clar: Dorim succes Moldovei pe calea europeană. Iar sarcina mea este să sprijin și să facilitez acest parcurs cât mai mult posibil. Este vorba de negocierile de aderare la Uniunea Europeană, dar și de tot ceea ce este necesar la nivel practic pentru a dezvolta nivelul de trai în Republica Moldova”, a subliniat diplomatul.

Ambasadorul Germaniei la Chișinău este încrezător că Republica Moldova ar putea deveni membră a Uniunii Europene într-un termen rezonabil.

„Perspectiva integrării în UE a Moldovei este foarte reală. Eu văd că se lucrează cu toată energia în cadrul Comisiei Europene în ceea ce privește negocierile de aderare. Cu eforturi comune din partea tuturor părților, este posibil să fie făcut acest lucru în câțiva ani, deși altor țări le-a luat mult mai mult timp să încheie negocierile de aderare”, menționează Hubert Knirsch.

Germania este unul dintre cei mai importanți parteneri ai Republicii Moldova. Relațiile economice dintre cele două țări au cunoscut o creștere constantă și semnificativă în ultimii ani. Volumul comerțului bilateral a crescut de la 560 de milioane de dolari în 2017 la aproape 840 de milioane de dolari în 2024. Emisiunea „Dimensiunea Diplomatică” este difuzată în fiecare duminică, de la ora 18:00, la postul public Moldova 1.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult