LISTĂ // Granturi pentru sere și cultivatoare electrice: sprijin pentru fermierii din zone rurale vulnerabile la schimbările climatice

Două mii de fermieri din zone rurale vulnerabile vor primi echipamente agricole, inclusiv sere, folii pentru mulcire sau cultivatoare electrice, pentru a-și proteja culturile și a-și crește veniturile. Echipamentele vor fi acordate prin intermediul Programului de granturi pentru adaptarea la schimbările climatice, lansat joi, 9 octombrie.

Programul, implementat de Unitatea Consolidată de Implementare a Programelor Fondului Internațional pentru Dezvoltarea Agricolă (UCIP IFAD), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Rețeaua Națională de Dezvoltare LEADER, se va desfășura în 166 de primării din 43 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL), identificate drept zone extrem de vulnerabile la riscurile climatice și caracterizate de un nivel ridicat de sărăcie.
Astfel, UCIP IFAD va asigura, împreună cu GAL-urile, instruirea fermierilor, selectarea beneficiarilor și distribuirea echipamentelor.
„Prioritate la accesarea echipamentelor agricole vor avea gospodăriile țărănești cu venituri reduse, familiile monoparentale, familiile care au mai mult de trei copii sau persoane cu dizabilități medii care dețin în proprietate sau arendă până la 10 hectare de teren agricol”, a anunțat directorul UCIP IFAD, Iurie Ușurelu.
El a precizat că programul urmărește creșterea numărului de producători agricoli care obțin venituri suplimentare și instruirea unui număr mai mare de persoane privind protejarea culturilor legumicole de secetă, grindină și caniculă.
Programul de granturi pentru adaptarea la schimbările climatice, oferit de Guvern prin intermediul IFAD, reprezintă un pas important în sprijinirea micilor antreprenori și a producătorilor casnici din zonele rurale, contribuind la dezvoltarea economică durabilă și la creșterea calității vieții în mediul rural din Republica Moldova, a subliniat, la eveniment, secretarul general de la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Gherciu.
„GAL-urile contribuie nu doar la adaptarea la riscurile climatice, ci și la reducerea sărăciei și îmbunătățirea condițiilor de trai în localitățile rurale. Este încă un pas spre dezvoltare durabilă, iar implicarea comunităților locale ne arată că schimbarea începe de jos, cu oameni dedicați și soluții adaptate realității din teritoriu”, a punctat directoarea GAL „Colinele Tigheciului”, Rima Stăvilă.
Evenimentul de lansare a inclus un atelier de instruire pentru formatori în domeniul bunelor practici în agricultură, menit să accelereze adoptarea practicilor reziliente la schimbările climatice.
În săptămânile următoare, GAL-urile vor desfășura activități de informare și mobilizare a comunităților locale privind procedura de înscriere și criteriile de eligibilitate pentru accesarea granturilor.