Social

Un cetățean irakian, căutat din 2022 pentru organizarea migrației ilegale, extrădat din România și plasat în arest la Penitenciarul nr. 13

Un cetățean al Irakului, în vârstă de 42 de ani, căutat internațional din anul 2022, a fost extrădat autorităților moldovene pe 9 octombrie, în urma unei operațiuni desfășurate în punctul de trecere a frontierei Leușeni - Albița. Potrivit Poliției de Frontieră, bărbatul este învinuit de organizarea migrației ilegale a cetățenilor străini spre Uniunea Europeană.

Cetățeanul străin fusese anterior plasat în arest la domiciliu în Chișinău, dar a reușit să fugă din țară, ascunzându-se în Germania.

Tentativa sa de a se sustrage justiției a eșuat pe 6 septembrie, când a fost identificat și reținut pe Aeroportul Otopeni din București, România.

După finalizarea procedurilor legale, acesta a fost escortat în Republica Moldova și plasat în arest la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, unde urmează să fie deferit justiției pentru faptele comise.

Operațiunea a fost realizată de polițiștii de frontieră din cadrul Direcției investigare criminalitate transfrontalieră a IGPF, în cooperare cu Direcția cooperare polițienească internațională a Inspectoratului General al Poliției, fiind rezultatul unei colaborări susținute cu partenerii internaționali.

Eliza Mihalache

Eliza Mihalache

Autor

Citește mai mult