Politic

Continuă consultările privind strategia de reformare a administrației publice. Argumente pro și contra

Câteva sute de reprezentanți ai autorităților locale din raioanelor Criuleni, Strășeni, Dubăsari, Ialoveni și municipiul Chișinău au participat astăzi, la Palatul Republicii la consultările privind strategia de reformare a administrației publice pentru anii 2023 - 2030. Reprezentanții autorităților locale s-au interesat, primul rând, ce schimbări aduce documentul pentru regiunile în care locuiesc și ce beneficii prevede. Totodată, cele mai multe discuții în contradictoriu au fost legate de amalgamarea voluntară a localităților, care presupune ca unele primării mai mici să fie absorbite de altele mai mari din vecinătate.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Reprezentanții autorităților locale au venit la consultările pe marginea strategiei de reformare a administrației publice cu mai multe propuneri, dar au invocat și problemele cu care se confruntă. În același timp, cele mai multe discuții în contradictoriu au fost înregistrate la capitolul ce ține de amalgamarea localităților. Această schimbare presupune ca primăriile mici să fuzioneze cu cele din localități mai dezvoltate și cu mai mulți locuitori. Primarul comunei Ruseștii Noi, din raionul Ialoveni, Valentina Meșină, a precizat pentru postul nostru de radio că este gata să înceapă acest proces și crede că localitatea pe care o administrează ar putea să absoarbă mai multe sate din apropiere.

„Benevol nu va fi nimic, vor fi probabil impuse condiții și dacă dorești o dezvoltare continuă, pe parcurs o vor face benevol pentru că vor vedea că undeva este dezvoltare și ei rămân în urmă”.

Pe de altă parte, primarul satului Condrița din municipiul Chișinău, Andrei Donică, a precizat că o astfel de abordare a problemei va duce la mai multe probleme atât pentru autoritățile locale, cât și pentru locuitori.

„Ce fac satele mici, le distrugeți complet”.

Strategia de Reformă a Administrației Publice din Republica Moldova ar urma să fie implementată în următorii 7 ani, în vederea aderării la Uniunea Europeană spre sfârșitul acestei perioade, a precizat secretara generală adjunctă a Guvernului, Svetlana Țurcanu. În urma consultărilor actul urmează să fie îmbunătățit și expediat pentru a fi aprobat de Guvern.

„Este o reformă foarte grea și sensibilă. Am lucrat pe parcursul anilor cu mai multe guverne. S-a încercat să se facă o reformă, dar nu a fost finalizată. Nu este ușor a distruge tot, dar ce facem noi cu serviciile? Noi trebuie să le aducem mai aproape de cetățeni. Din toate autoritățile publice locale pe care le avem, circa 900, 35% au mai puțin de 1500 de locuitori”*.

Potrivit reprezentanților Cancelariei de Stat, reforma administrației publice va fi realizată în două etape. Astfel, în perioada 2023 – 2026 ar urma să fie implementată amalgamarea voluntară a localităților. La finalul anului 2026 se vor evalua rezultatele procesului de amalgamare și vor fi definite politicile cele mai eficiente de continuare a consolidării teritoriale a administrației publice locale, inclusiv trecerea la amalgamare normativă până în anul 2030.

Viorica Rusica

Viorica Rusica

Autor

Citește mai mult