Noul Guvern al R. Moldova, învestit la sfârșitul lunii octombrie. Vladimir Bolea își va continua activitatea în Executiv

Republica Moldova ar putea avea un nou Guvern la sfârșitul lunii octombrie, a anunțat viceprim-ministrul în exercițiu Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării regionale, la emisiunea PE FAȚĂ de la Moldova1. Oficialul a declarat că a avut deja o întrevedere cu candidatul propus de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, iar discuțiile au vizat proiectele din domeniul infrastructurii.
„Astăzi (20 octombrie - n.r.), am avut o întâlnire la ora 10:00 cu domnul Alexandru. Am discutat despre proiectele începute în 2025, care urmează a fi finalizate. Este vorba despre Satul European-2, despre proiectul legat de drumurile locale, care a început într-o premieră absolută și va continua și Satul european-3, cele 576 de proiecte, construcția de drumuri locale în sate, 220 sunt în lucru. Evident că am vorbit despre proiectele legate despre Curtea Europeană, sunt 476 de proiecte, după care vorbim despre căile ferate și proiectele de dezvoltare a căilor ferate. Am avut o discuție de o oră, despre proiectele care urmează a fi continuate și implementate pe segmentul Ministerului Infrastructurii”, a declarat Vladimir Bolea.
Întrebat dacă se va regăsi în componența viitorului Executiv, Vladimir Bolea a răspuns: „Cel mai probabil, da”.
Enumerând prioritățile viitorului Executiv, viceprim-ministrul în exercițiu a lăsat să se înțeleagă că acesta va intra în funcție în una dintre următoarele zile: 27, 30 sau 31 octombrie.
„Prioritatea zero este dezvoltarea economiei, cu siguranță, pentru că toate reformele care urmează a fi făcute de către Guvern, începând din, nu știu, de când va fi, că e 27, că 30, că 31, sunt despre bunăstarea oamenilor, majorarea de pensii, majorarea de salariu la bugetari, despre construcția de drumuri, continuarea procesului de dezvoltare a condițiilor de viață pentru cetățeni”, a menționat invitatul emisiunii PE FAȚĂ.
Întrebat dacă Alexandru Munteanu este persoana potrivită pentru a îndeplini aceste priorități, Bolea a spus că „da”, fără să-și argumenteze răspunsul.
În schimb, vicepremierul în exercițiu a precizat că a aflat din presă despre candidatul PAS la funcția de premier.
„Doamna Maia Sandu a fost cea care a identificat această persoană, l-a sunat și eu cred că este foarte bine într-un stat democratic ca toată lumea să afle în același timp, din presă, indiferent de funcția pe care o ocupă”, a punctat Vladimir Bolea.
Totodată, ministrul în exercițiu a subliniat că, „cel mai probabil, vor fi schimbări (n. red. - în structura guvernamentală), dar urmează domnul Alexandru, atunci când va fi nominalizat în calitatea sa de candidat la funcția de prim-ministru, să iasă el și să spună toată lista Cabinetului de miniștri”.
Amintim că Alexandru Munteanu a fost anunțat candidat al PAS la funcția de premier pe 14 octombrie, printr-o postare pe pagina de Facebook a liderului acestui partid, Igor Grosu. Peste două zile, președinta Maia Sandu a anunțat că l-a contactat pe Alexandru Munteanu și l-a convins să accepte funcția de prim-ministru. Comentatorii politici de la Chișinău au remarcat că este „o candidatură neașteptată, dar cu potențial”.
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), care a acces în noul Parlament ca parte a Blocului „Patriotic” (BEP), a anunțat nu va susține un guvern condus de Alexandru Munteanu. Iar Partidul Nostru, care a acces în noul Parlament cu șase mandate, a cerut „consultări reale, nu formale” în procesul de formare a noului Guvern.
CITIȚI ȘI:
Miniștrii din Guvernul Recean, la sfârșit de mandat: Vor să se regăsească în viitorul Executiv?