Social

Maia Sandu: Reformarea justiției în Republica Moldova se implementează anevoios

Reformarea justiției în Republica Moldova se implementează anevoios. Despre aceasta spune și rezultatul comisiei prevetting. Din cei 29 de judecători evaluați doar cinci au trecut testul de integritate, a declarat președinta Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Potrivit șefei statului, reformele trebuie să continue, deoarece aceasta este și una din condițiile Uniunii Europene pentru a putea iniția negocierile pentru aderare.

„Avem anumite progrese pe dosarele examinate la Procuratură, dar nu avem prea multe progrese în instanța de judecată. Am început procesul de evaluare a integrității, oamenilor din sistemul judecătoresc. Primul exercițiu a arătat un rezultat este destul de slab, din 29 de judecători dor cinci au demonstrat legalitatea veniturilor. Acest rezultat a transmis un mesaj destul de puternic în rândul judecătorilor. Nu pot să spun că există mult sprijin pentru a continua această reformă, dar noi vom continua”, a menționat Maia Sandu.

Maia Sandu a mai precizat că reformele în sistemul de justiție sunt coordonate și sprijinite de Uniunea Europeană și este de părerea că Republica Moldova va obține un aviz pozitiv în ceea ce privește lansarea negocierilor pentru aderare la UE.

Ionela Golban

Ionela Golban

Autor

Citește mai mult