Dan Alexe: Raportul Comisiei Europene laudă progresele accelerate ale R. Moldova în parcursul european

Raportul Comisiei Europene, care va fi făcut public pe 4 noiembrie și care apreciază progresele rapide realizate de Republica Moldova pe calea aderării, vine în contextul unui impuls politic generat de alegerile parlamentare și reziliența țării față de amenințările hibride, constată corespondentul special al Teleradio-Moldova la Bruxelles, Dan Alexe. Jurnalistul, care a citit documentul, subliniază că țara noastră „este lăudată în termeni cum rareori am văzut la Bruxelles”.
„Republica Moldova este, într-adevăr, foarte încurajată în acest raport, deși nu și-a început încă negocierile. Raportul este pozitiv și a fost oarecum avansat, ca să coincidă cu acel summit mediatic Euronews de mâine. A fost accelerat pentru că alegerile din 28 septembrie au dat un foarte mare impuls și au sporit optimismul aici, pentru că foarte mulți politicieni importanți din structurile europene stăteau cu inima la gură, întrebându-se ce se va întâmpla dacă alegerile ar lua o altă turnură”, a declarat Dan Alexe, într-un interviu pentru Moldova 1.
Dan Alexe a evidențiat poziționarea favorabilă oferită Chișinăului, în pofida întârzierii negocierilor oficiale, care au redus incertitudinile politice la nivel european.
„R. Moldova este foarte lăudată pentru progresele rapide și ele sunt enumerate și subliniate: faptul că R. Moldova a aderat la acel sistem de plăți europene – SEPA, care o face să funcționeze practic ca o economie europeană la nivel bancar, (...) roamingul de care vor beneficia moldovenii în străinătate, mai este lăudată pentru diferite alte sisteme juridice în care a intrat, inclusiv o structură de control al armelor de foc, desigur, pentru felul în care R. Moldova s-a inserat în agricultura europeană în diferite alte domenii ale economiei, precum și felul în care rezistă presiunilor hibride ale Rusiei și, încă o dată, o felicitare comună masivă pentru felul în care se ocupă de refugiații ucraineni”, a enumerat corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles.
Jurnalistul a evidențiat domeniile sensibile precum corupția și justiția, la care mai sunt necesare progrese.
„Corupția - se recunoaște că s-au făcut progrese, dar e, totuși, foarte importantă. Apoi, oarecare încetineală în justiție, sistemul de control al vămilor. Sigur, sunt recunoscute progrese, dar nota nu este chiar 10. Spre deosebire de țări precum Serbia sau Georgia, al cărei proces de aderare este blocat, R. Moldova este lăudată și chiar în niște termeni cum rareori am văzut, așa încât va fi una din notele pozitive ale raportului, alături de Albania și de Muntenegru, care au făcut cele mai mari progrese și care și-au început, de fapt, negocierile”, a punctat Dan Alexe.
În privința deschiderii clusterelor de negocieri, corespondentul special al Teleradio-Moldova a amintit de reziliența Ungariei față de Ucraina și „soluțiile tehnice” analizate de administrația UE.
„Se spera că Ungaria nu va opune acel veto. Ungaria are probleme cu Ucraina, de fapt nu cu R. Moldova, însă cele două, venind „la pachet”, practic nimeni nu vrea să departajeze, să le despartă, pentru că ar însemna o lovitură în moralul Kievului. Promisiunea că ar putea începe negocierile cu R. Moldova și cu Kievul în această toamnă par, oarecum, irealiste. Se vorbește acum de decembrie sau ianuarie, dar rămâne de văzut în continuare evoluția Ungariei și dacă nu cumva și a Slovaciei, care este foarte sceptică la rândul ei, mai ales după ultimele schimbări politice. (...) Astfel. propunerea în momentul de față este ca un fel de „șmecherie juridică” să se înceapă tehnic negocierile ca să se avanseze, dar să nu fie raportate ca și cum ar fi negocieri”, a explicat jurnalistul.
Referitor la Summitul Euronews din 4 noiembrie, dedicat extinderii UE, Dan Alexe a subliniat că evenimentul este unul inovator și „este prima oară că o asemenea întâlnire va fi televizată în direct, astfel încât fiecare lider care va lua cuvântul să-și poată exprima poziția față de procesul extinderii”.
Comisia Europeană va publica, pe 4 noiembrie, Pachetul de extindere pentru anul 2025. Este vorba despre o evaluare anuală a progreselor pentru fiecare țară candidată la aderare, printre ele fiind și Republica Moldova. În documentul pe care Teleradio-Moldova l-a putut consulta înainte ca acesta să fie publicat, Comisia Europeană constată că R. Moldova a progresat pe calea aderării cu o viteză accelerată și și-a aprofundat semnificativ cooperarea cu UE, în ciuda amenințărilor hibride continue și a încercărilor de a destabiliza țara și parcursul său către UE.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa marți, 4 noiembrie, la Summitul Euronews privind extinderea Uniunii Europene, un eveniment de amploare găzduit de capitala Belgiei, dedicat procesului de aderare a noilor state. Șefa statului va ține un discurs la acest eveniment. Reuniunea, cu genericul: „Uniunea se va extinde și va evolua sau va risca stagnarea?”, reunește lideri europeni, experți și factori de decizie pentru a discuta dacă obiectivul anunțat al unei posibile extinderi până în anul 2030 este realist sau mai curând simbolic.
CITIȚI ȘI: