Social

Care vor fi atribuțiile Ministerului Energiei

Noul ministru al Energiei, Victor Parlicov, a anunțat care vor fi atribuțiile noii instituții și a declarat presei că și-ar dori să atragă și specialiști din străinătate. Oficialul a precizat că o prioritate a ministerului este stabilizarea pieței de energie în așa fel ca să nu mai fie gestionată prin decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale.

Totodată, Victor Parlicov a mai spus că ar trebui revizuite și contractele de gaze și energie, însă este necesară o viziune complexă care să ia în considerare și situația din regiunea transnistreană.

„În următoarele săptămâni mi-aș dori să am creat ministerul funcțional, pentru că procedurile de creare a unui minister durează și evident încep cu partea procedurală a ministerului, de construire a echipei. După ce avem aprobate statele de personal vom anunța concursurile de angajare. Tot portofoliul de energie va fi preluat de noul minister, asta presupune gaze naturale, energie electrică, energie regenerabilă, asta presupune transport pe partea de combustibili, energia termică și sistemele centralizate, presupune eficiența energetică. Toate dimensiunile acestea rămân în cadrul Ministerului Energiei”, a explicat Victor Parlicov.

Amintim că Parlamentul a aprobat joi înființarea Ministerului Energiei, odată cu învestirea noului Cabinet de Miniștri condus de Dorin Recean.

Bogdan Nigai

Bogdan Nigai

Autor

Citește mai mult