Diaspora

Program destinat autorităților locale pentru reintegrarea cetățenilor reveniți de peste hotare, pregătit de Guvern

Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) planifică lansarea, în anul 2026, a unui program de mentorat destinat autorităților publice locale, menit să le ofere sprijin în procesul de reintegrare a cetățenilor reveniți din străinătate. Anunțul a fost făcut de șefa BRD, Violina Donu, la cea de-a cincea ediție a Forumului Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova, desfășurată pe 13 noiembrie, la Chișinău.

Violina Donu a subliniat, la eveniment, că programele de dezvoltare implementate de BRD sunt destinate nu doar cetățenilor Republicii Moldova aflați peste hotare, ci și celor din țară, iar Alianța Asociațiilor de Băștinași, care implementează proiecte în numeroase localități din R. Moldova cu sprijinul diasporei și al partenerilor externi, reprezintă „o umbrelă esențială” care facilitează cooperarea la nivel local și promovează inițiative de dezvoltare, inclusiv prin programe precum DAR 1+, Diaspora Impact sau Diaspora Engagement Hub .

„Aceste acțiuni contribuie la dezvoltarea capitalului uman și social, la reintegrarea tinerilor în comunitățile lor și la apropierea cetățenilor din diaspora de Republica Moldova. Diaspora nu este undeva departe - este aici, prezentă mai mult ca oricând”, a declarat Violina Donu.

Violeta Ciupercă, directoarea executivă a Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova, a punctat că cele 100 de asociații de băștinași colaborează zilnic cu administrațiile publice locale.

„Aceste organizații construiesc punți între băștinașii de acasă și cei din diasporă, pentru dezvoltarea comunităților și pentru inspirarea reciprocă”, a subliniat Ciupercă.

Elveția, partener constant al comunităților din R. Moldova

Guvernul Elveției sprijină Republica Moldova de peste un deceniu, nu doar ca partener de dezvoltare, ci și „ca un prieten care crede în potențialul băștinașilor de acasă și din diaspora”.

Guido Beltrani, directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, a apreciat, la forum, că Alianța Asociațiilor de Băștinași „știe să fie o platformă apropiată de oameni și de comunități, o organizație care cunoaște realitățile din sate și orașe, dar care menține legătura și cu concetățenii din diaspora”.

El a menționat că Alianța contribuie direct la îmbunătățirea vieții a peste 351.000 de oameni și că programul de granturi Next Level, susținut de Elveția, a fost extins pentru 30 de comunități din țară.

„Astăzi, Alianța, prin eforturile sale, îmbunătățește viața a peste 351.000 de oameni. Programul de formare și granturi Next Level, susținut de Elveția, începe chiar în această perioadă pentru 30 de comunități din țară. Totodată, șase asociații de băștinași au fost create în Zona de Securitate, iar Alianța a ghidat cu atenție acest proces. Mă bucur să constat că intervențiile inițiate cu sprijinul Guvernului Elveției au continuitate, fiind susținute în prezent de Alianță, împreună cu alți parteneri de dezvoltare – precum Ministerul Afacerilor Externe al Germaniei, GIZ sau Organizația Internațională pentru Migrație. Taberele pentru copii, campaniile de comunicare, Clubul Juniorilor, Școala Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova – toate acestea formează o infrastructură solidă de colaborare, care generează rezultate concrete în comunități. Nu în ultimul rând, sunt plăcut surprins să văd cât de activă este Alianța la nivel național, ca actor care reprezintă interesele organizațiilor societății civile din țară”, a subliniat Guido Beltrani.

În cadrul forumului au fost premiate 30 de asociații de băștinași și autorități publice locale care contribuie la dezvoltarea comunităților, fiind selectați 30 de lideri locali și membri ai Alianței care vor beneficia de suport prin programul Next Level, ediția a III-a, implementat cu sprijinul proiectului elvețian Consolidarea Coeziunii Sociale.

Totodată, Claudia Hermes, directoarea de țară a GIZ Moldova, a oferit certificate pentru 10 asociații care vor organiza taberele de vară „AcasăCamp 2025”, un proiect menit să reconecteze copiii din diasporă cu locurile de baștină.

Menționăm că, până în prezent, asociațiile de băștinași, constituite din localnici și cetățeni din diasporă, mobilizați să se implice în dezvoltarea comunităților de origine, au îmbunătățit serviciile publice locale din peste 120 de localități din R. Moldova.

Proiectele implementate în satele și orașele din R. Moldova au vizat, în principal, amenajarea zonelor de recreere, stadioanelor, procurarea de containere pentru îmbunătățirea procesului de gestionare a deșeurilor, înființarea centrelor de zi pentru vârstnici, dezvoltarea serviciilor alternative de terapie și educație pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, îmbunătățirea condițiilor din instituțiile de învățământ etc.

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult