Alexandru Munteanu, după întrevederea cu Ilie Bolojan: „Viața demnă și pacea sunt obiectivele care ne unesc”

Premierii Republicii Moldova și României își reconfirmă angajamentele ferme pentru un dialog dinamic în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. În cadrul vizitei lui Alexandru Munteanu la București – prima vizită externă în postura de premier al Republicii Moldova, omologul său român, Ilie Bolojan, l-a asigurat că „România a fost, este și va rămâne partenerul strategic și cel mai apropiat susținător al Republicii Moldova”.

Ilie Bolojan: „Vom menține un dialog extrem de dinamic”
La declarațiile de presă după întrevederea bilaterală, Ilie Bolojan a apreciat implicarea, spiritul civic și votul exprimat de cetățenii moldoveni la scrutinul parlamentar din 28 septembrie, menționând totodată modul în care autoritățile Republicii Moldova au reușit să facă față tuturor provocărilor la adresa democrației și parcursului european.
„Mă bucur că România a contribuit la aceste eforturi. Așa cum am agreat în cadrul discuțiilor noastre, vom menține un dialog extrem de dinamic între miniștrii noștri. Trebuie să continuăm și să aprofundăm proiectele comune deja angajate sau pe care le vom decide împreună în viitor, în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul român a menționat proiecte ca interconectarea infrastructurilor de energie și transporturi, cum ar fi linia electrică Suceava-Bălți, reabilitarea și electrificarea conexiunii feroviare Iași-Ungheni cu fonduri europene și construcția podului de la Ungheni – primul pod peste Prut construit în ultimii 60 de ani.
Ilie Bolojan a evidențiat și facilitarea tranzitului la punctele de frontieră, cu obiectivul de a reduce timpul de așteptare – „un lucru important pentru cetățenii noștri și pentru companii, în contextul în care România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova”.
UE – singura opțiune în măsură să răspundă aspirațiilor de viitor
În plan european, România rămâne angajată ca fiind un susținător al progresului Republicii Moldova. Ilie Bolojan a subliniat, în acest context, că Uniunea Europeană este singura opțiune în măsură să răspundă aspirațiilor de viitor și să ducă la creșterea nivelului de trai al cetățenilor.
„E nevoie ca la nivelul Uniunii Europene să găsim rapid soluții pentru deschiderea primelor clustere de negociere cu Republica Moldova, iar România susține ferm acest obiectiv”, a declarat premierul României.
Agendă comună pentru următorii zece ani
La rândul său, Alexandru Munteanu a reconfirmat voința politică a Chișinăului pentru reforme și a transmis mulțumiri României pentru sprijinul oferit și „rolul său de avocat în capitalele europene”.
„Altădată se puneau garduri de fier între noi, azi construim punți, punți diferite și trainice: interconectare energetică, drumuri și poduri care fac parte dintr-o infrastructură europeană comună, libertate de circulație, sporirea schimburilor comerciale și a investițiilor reciproce, parteneriate directe între instituții educaționale”, a menționat premierul.
Potrivit lui Alexandru Munteanu, există o agendă comună foarte clară, pentru următorii zece ani, iar angajamentul guvernelor de la Chișinău și București este să asigure că „rezultatele concrete vor veni mai repede în viața cetățenilor”.
„Avem noi obiective de dezvoltare a infrastructurii energetice, pe lângă cele trei linii deja planificate să fie gata până în 2028, dintre care Vulcănești-Chișinău este finalizată în proporție de 90%. Vorbim de noi proiecte de interconectare cu România și Ucraina: Vulcănești–Smârdan, Comrat–Smârdan și Vulcănești–Arciz care să fortifice conectivitatea regională”, a punctat premierul Republicii Moldova.
România – principalul investitor la Chișinău
Alexandru Munteanu a subliniat că România rămâne principalul partener comercial și principalul investitor. Cu 1600 de companii românești în Republica Moldova, premierul și-exprimat certitudinea că acest număr poate și trebuie să crească.
„Iar produsele bune moldovenești – căutate în orașele românești – să fie valabile pe cât mai multe rafturi”, a mai spus Munteanu.
Concluzionând că „viața demnă și pacea sunt obiectivele care ne unesc”, Alexandru Munteanu a reiterat că planul Republicii Moldova este să se transforme dintr-o țară care trebuie ajutată într-un stat care va continua să contribuie la securitatea regională, la conectivitatea energetică din această zonă, la unitatea europeană.
Vizita la București a premierului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, este și prima vizită externă pe care acesta o efectuează de la preluarea conducerii Guvernului de la Chișinău și are loc cu numai o zi înainte de preluarea de către Republica Moldova, pe 14 noiembrie, a președinției Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, organismul decizional al Consiliului Europei.
Alexandru Munteanu a fost primit de președintele României, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni și a avut întrevederi cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, și cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, în cadrul unei vizite la Parlament.
CITIȚI ȘI: