Revista presei

Revista Presei | România a fost, este și va rămâne partenerul strategic și cel mai apropiat susținător al Republicii Moldova

Vizita la București a premierului Alexandru Munteanu și comentariile experților; încă nouă state s-au alăturat sancțiunilor UE împotriva liderilor separatiști de la Tiraspol – sunt câteva dintre principalele subiecte ale presei, trecute în revistă.

Premierii Republicii Moldova și României își reconfirmă angajamentele ferme pentru un dialog dinamic în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului. Moldova 1 scrie că în cadrul vizitei lui Alexandru Munteanu la București – prima vizită externă în postura de premier al Republicii Moldova, omologul său român, Ilie Bolojan, l-a asigurat că „România a fost, este și va rămâne partenerul strategic și cel mai apropiat susținător al Republicii Moldova”.

Radio Chișinău propune opinia politologului român, Cristian Pârvulescu cu privire la vizita oficială a prim-ministrului Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, la București. În opinia lui, aceasta este importantă nu doar politic, ci și pentru consolidarea legăturilor personale între liderii de la Chișinău și București. Totodată, are o semnificație simbolică și confirmă importanța relației speciale dintre România și Republica Moldova. Noul premier moldovean „va bate la porți deschise” în Europa, dar provocarea majoră va fi convergența economică și creșterea nivelului de trai, a subliniat politologul.

Iar Moldova 1 a consultat opinia jurnalistului de la RFI România, Ovidiu Nahoi care spune că vizita premierului Alexandru Munteanu peste Prut confirmă continuitatea legăturilor politice dintre Republica Moldova și România, dar pune, totodată, accent pe proiecte concrete de infrastructură, energie și integrare europeană, într-un moment în care Chișinăul beneficiază de sprijin constant din partea Bucureștiului. Printre proiectele considerate strategice se numără podurile peste Prut, reabilitarea căilor ferate, interconectările electrice și Autostrada Iași - Chișinău, cu perspectivă până la Odesa. Nahoi a atras atenția și asupra dimensiunii de securitate, având în vedere amenințările la adresa regiunii.

Acordul moldo-rus privind centrele culturale, denunțat și de Parlament. Jurnal.md scrie că după lungi dezbateri, proiectul a fost aprobat cu votul a 60 de deputați. Socialiștii și comuniștii au criticat dur proiectul, calificându-l „inutil” și în același timp „periculos”. Potrivit documentului votat de legislatori, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei și al atacurilor informaționale continue asupra Republicii Moldova, existența acestui acord reprezintă un risc major pentru securitatea informațională și suveranitatea statului.

Scandalul legat de platforma de tranzacționare „Tux” a ajuns și în Parlament. TV 8 scrie că fracțiunea Partidului Socialiștilor a solicitat audierea președintelui Comisiei Naționale a Pieței Financiare, dar și a ministrei Afacerilor Interne. Propunerea nu a acumulat însă numărul necesar de voturi pentru a fi inclusă pe ordinea de zi. În context, deputatul PAS, Radu Marian, a spus că, în cel mai apropiat timp, Comisia pentru economie buget și finanțe va organiza audieri în acest sens. Platforma de tranzacționare „Tux” a intrat în atenția publicului la începutul lunii octombrie, după ce utilizatorii din Republica Moldova au raportat că și-au pierdut banii, dar și accesul la conturi.

Nouă țări, inclusiv Ucraina, s-au alăturat deciziei Consiliului European de a prelungi sancțiunile împotriva liderilor din regiunea transnistreană până la 31 octombrie 2026. IPN scrie că printre statele care au adoptat măsuri restrictive împotriva liderilor din stânga Nistrului sunt Ucraina, Albania, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Bosnia și Herțegovina. Măsurile inițiate în octombrie de CE se referă la lista aprobată în anul 2010 și vizează 16 persoane din administrația de la Tiraspol, inclusiv liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, fostul lider al regiunii Igor Smirnov, așa-numiți miniștri și șefi din regiunea transnistreană. Potrivit măsurilor restrictive, persoanelor vizate li se interzice accesul și tranzitarea statelor membre ale Uniunii Europene.

Newsmaker.md scrie că Aeroportul Internațional Chișinău „Eugen Doga” poartă discuții directe cu furnizorii de combustibil pentru aviație pentru a asigura continuitatea zborurilor în contextul sancțiunilor impuse de SUA companiei Lukoil – singura care alimentează în prezent aeroportul cu kerosen. Șeful Legislativului, Igor Grosu, a confirmat că autoritățile așteaptă un răspuns oficial din partea Lukoil. Potrivit lui, în prezent, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, se află în România, pentru a negocia alimentarea cu combustibil a aeroportului.

Unul din cinci elevi de clasa I prezintă exces ponderal. Ziarul de Gardă propune datele unui studiu național care arată că peste 20,7% din copii prezintă exces ponderal. Dintre aceștia, 8,8% sunt afectați de obezitate, iar 6,5% sunt subponderali. Datele sunt mai mici decât media europeană, dar în creștere față de datele din 2016 din R. Moldova.

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult