Mircea Geoană: Rusia a desfășurat întregul său „arsenal de război hibrid” în Republica Moldova
Presiunea exercitată de Rusia asupra Republicii Moldova este „imensă” iar Moscova a desfășurat „întregul său arsenal de război hibrid”, a declarat Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu acordat pentru Deutsche Welle.
„Suntem pregătiți să sprijinim Republica Moldova în solicitările pe care le face către NATO, către Uniunea Europeană, către lumea democratică civilizată, cu privire la nevoia de a sprijini independența, reziliența și capacitatea de a rezista acestui atac hibrid pe care Rusia îl are la adresa Republicii Moldova. Republica Moldova nu este în pericol militar pentru că Rusia nu are suficiente forțe să facă joncțiunea cu Transnistria, prin Odesa, dar este supusă unui atac hibrid al întregului arsenal de atac hibrid pe care Rusia îl are la dispoziție, șantaj energetic, presiune publică, dezinformare, manipulare și instigare la proteste și la schimbarea direcției occidentale a Republicii Moldova. Deci, pentru NATO Republica Moldova aparține democrațiilor europene și o vom ajuta să reziste și să vină cât mai repede către Europa”, a declarat Mircea Geoană.
Amintim că secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat anterior că în prezent există o predispoziție pozitivă a membrilor Alianței privind solicitările autorităților de la Chișinău în ceea ce privește șansele livrării unor sisteme de monitorizare și apărare antiaeriană Republicii Moldova.