Securitatea din regiune, discutată la ședințele comisiilor celei de-a 10-a sesiuni a Adunării Parlamentare Euronest
În jur de 100 de oficiali din țările Parteneriatului Estic și membri ai Parlamentului European participă la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest (AP Euronest), care se desfășoară, în aceste zile la Chișinău. Printre subiectele puse în discuție figurează consecințele invaziei Federației Ruse în Ucraina, provocările din domeniul securității, integrarea economică, precum și securitatea energetică.
Parlamentul Republicii Moldova găzduiește în premieră sesiunea Adunării Parlamentare Euronest. Aceasta a început cu ședințele comisiilor: Comisia pentru afaceri politice, drepturile omului și democrație, Comisia pentru integrare economică, aproximare juridică și convergență cu politicile Uniunii Europene, Comisia pentru securitate energetică, Comisia pentru afaceri sociale, educație, cultură și societate civilă. În cadrul acestora au fost adoptate rapoartele privind afacerile politice, integrarea economică, securitatea energetică și aspectele sociale. Alte subiecte discutate de parlamentari au vizat progresele înregistrate de Republica Moldova, Georgia și Ucraina în parcursul european, precum și combaterea dezinformării în țările Parteneriatului Estic.
Luni, 20 februarie, va avea loc inaugurarea celei de-a 10 sesiuni a AP Euronest.
Adunarea Parlamentară Euronest a fost înființată pe 3 mai 2011 la Bruxelles, când președinții parlamentelor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova, Ucraina și Uniunea Europeană au semnat Actul Constitutiv al Adunării.
Misiunea Adunării Parlamentare Euronest este de a promova condițiile necesare accelerării asocierii politice și integrării economice între UE și partenerii est-europeni, de a consolida cooperarea în regiune, precum și între regiune și UE. Adunarea multilaterală contribuie la consolidarea, dezvoltarea și creșterea vizibilității Parteneriatului Estic.