Malpraxisul, reglementat prin lege specială: ministrul Emil Ceban sprijină inițiativa

Legea privind malpraxisul medical ar putea reveni în atenția publică după ce ministrul Sănătății, Emil Ceban, și-a exprimat sprijinul pentru adoptarea ei. Importanța unei astfel de legi, care să prevadă un mecanism coerent de responsabilizare și de acordare echitabilă a despăgubirilor, a fost subliniată în repetate rânduri de specialiști și de cadrele medicale.
Ministerul Sănătății susținea anterior că noțiunea de „eroare medicală” este deja prevăzută în legislație și nu ar fi necesară o reglementare suplimentară.
Președintele Comisiei parlamentare pentru sănătate, deputatul Adrian Belîi, de meserie medic, crede că o astfel de lege ar putea reduce tensiunile din sistemul medical, ar clarifica responsabilitățile și restabili încrederea pacienților. Însă este necesar ca procesul de adoptare să fie transparent și însoțit de dialog.
,, Primul element este asigurarea activității profesionale a medicului, al doilea ține de un organ de autogestiune profesională. Al treilea element este sistemul de rambursare a daunelor produse pacientului. Sunt câteva principii generale, este vorba în special de modelul scandinav, care provine din modelul neozeelandez, este un model foarte potrivit și funcțional”, a specificat Adrian Belîi.
Despre implementarea unei astfel de legi în Republica Moldova se discută de mai mulți ani, afirmă expertul în sănătate, Ghenadie Țurcanu. Potrivit lui, subiectul este unul complex, deoarece presupune resurse financiare pentru crearea mecanismelor necesare, însă factorul decisiv rămâne voința politică.
De-a lungul anilor, au fost elaborate mai multe proiecte de lege, dar procesul s-a blocat de fiecare dată la etapa de avizare.
,,La noi, în Republica Moldova, trebuie să te adresezi în judecată, să demonstrezi vina lucrătorului medical și atunci judecata stabilește suma despăgubirii. Modelul scandinav, așa-numitul sistem fără demonstrarea vinii, este foarte complex și depinde de resursele financiare pentru crearea acestui fond de despăgubire”, a precizat Ghenadie Țurcanu.
În opinia sa, asigurarea pentru malpraxis nu ar trebui să fie administrată de către o instituție de stat sau o instituție publică, ci de sistemul de asigurări private.
Legea privind malpraxisul este așteptată și de către medici, deoarece poate oferi claritate și siguranță în practica medicală, a menționat medicul obstetrician-ginecolog din cadrul Institutului Mamei și Copilului, Iurie Dondiuc.
,, Avem nevoie de o lege care să clarifice foarte multe aspecte, să nu fie reglementate separat de diferite acte normative. E necesar să evităm interpretările și decizii eronate”, a specificat medicul.
În Republica Moldova nu există o lege specială a malpraxisului, iar erorile medicale sunt reglementate prin două articole ale Codului penal.
Primul stabilește că încălcarea prin neglijență a regulilor de acordare a asistenței medicale, dacă provoacă vătămări grave sau deces, se pedepsește cu până la trei ani de închisoare. Al doilea articol se referă la practicarea ilegală a medicinei, iar în cazul în care aceasta duce la decesul pacientului, pedeapsa poate ajunge până la cinci ani de detenție.
CITIȚI ȘI: