Diaspora

ASP eliberează certificate în engleză pentru preschimbarea permiselor de conducere în Marea Britanie

Agenția Servicii Publice (ASP) eliberează un nou model de certificat, în limba engleză, pentru a fi prezentat autorităților britanice la preschimbarea permiselor de conducere. Adeverința poate fi ridicată la subdiviziunile teritoriale ale ASP sau la Departamentul de înmatriculare și calificare a conducătorilor auto.

Adeverința eliberată de ASP va fi atașată la dosarul pentru preschimbarea permisului de conducere pe care solicitantul îl va transmite Agenției pentru Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor din Marea Britanie.

Dosarele deja depuse vor fi examinate fără a fi nevoie de a prezenta noul model de adeverință. Autoritatea britanică va solicita direct informații de la ASP, conform memorandumului de înțelegere semnat de părți.

Informații suplimentare despre noul document și procedura de obținere a acestuia pot fi accesate pe site-ul ASP, la rubrica dedicată conducătorilor auto.

Persoanele care nu se află în Republica Moldova pot solicita documentul prin procură perfectată la Ambasada Republicii Moldova din Londra, iar persoana împuternicită va ridica adeverința la ASP.

Persoanele care dețin semnătură electronică pot delega împuternicirile unei persoane din Republica Moldova prin intermediul serviciului MPower.

În urma unui acord semnat de către Republica Moldova cu Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, din 1 august 2025, cetățenii moldoveni cu viză de reședință în Marea Britanie și Irlanda de Nord pot preschimba permisul de conducere moldovenesc, de categoria B, cu unul britanic, fără examene.

Sunt eligibili moldovenii care locuiesc sau lucrează în Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nor și studenții moldoveni din această țară. De aceleași drepturi beneficiază și britanicii stabiliți temporar sau definitiv în Republica Moldova.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult