Externe

Aderarea accelerată a Ucrainei la UE, element-cheie în noul plan de pace prezentat la Washington

Aderarea la UE la data de 1 ianuarie 2027 este prevăzută în cea mai recentă versiune a unui plan de pace prezentat Washingtonului de oficiali ucraineni și europeni, au declarat pentru Financial Times (FT) persoane familiarizate cu conținutul documentului, scrie Medifax.ro.

Planul reprezintă o versiune revizuită a propunerilor formulate de administrația Trump pentru încheierea războiului, propuneri pe care Kievul și aliații săi europeni le-au considerat înclinate în favoarea Rusiei.

Cea mai recentă versiune apare în contextul în care Donald Trump își intensifică presiunile asupra președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a accepta un acord de pace până la Crăciun.

Oficiali care susțin ambițiile europene ale Ucrainei afirmă că, în prezent, Comisia Europeană înțelege că nu ar trebui să pericliteze procesul de pace opunându-se unui calendar accelerat pentru aderarea Kievului.

Totuși, Ucraina încă nu a finalizat oficial nici măcar unul dintre cele 36 de capitole de negociere extrem de exigente ale UE, iar acest calendar ar da peste cap abordarea „bazată pe merit” a Uniunii în ceea ce privește acceptarea de noi membri.

Sursele FT informate cu privire la planul de pace spun că acesta ar obliga Bruxelles-ul să își regândească întregul proces de extindere.

Sprijinul SUA pentru acest plan ar însemna, de asemenea, că Trump l-ar putea presa pe premierul Ungariei, Viktor Orbán, care până acum a blocat procesul de aderare al Ucrainei, să renunțe la veto.

„Problema viitoarei aderări a Ucrainei la UE depinde în mare măsură de europeni… de fapt, și de americani”, a declarat președintele Volodimir Zelenski jurnaliștilor la Kiev, joi.

„Dacă vom ajunge la un acord care să specifice momentul în care Ucraina devine membră a UE, americanii, ca parte a acestui acord, vor face tot posibilul ca parcursul nostru european să nu poată fi blocat de alții din Europa asupra cărora au influență”, a adăugat el.

Ucraina a depus cererea de aderare la UE la scurt timp după invazia pe scară largă a Rusiei, în februarie 2022, și a primit statutul de candidat oficial patru luni mai târziu.

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat luna trecută pentru FT că noile state membre ar putea fi plasate într-o perioadă de „probă” de câțiva ani și chiar excluse din blocul comunitar în cazul unor derapaje democratice, în baza unei propuneri menite să atenueze îngrijorările legate de impactul noilor aderări.

Trump a declarat joi că oficiali americani vor participa, în acest weekend, la o reuniune cu omologi europeni și ucraineni pentru a încerca să ajungă la un acord asupra punctelor sensibile din propunerile de pace.

El a adăugat că acordul a devenit „puțin complicat, pentru că împarți teritorii într-un anumit fel; nu este cel mai ușor lucru, este ca o tranzacție imobiliară complexă, înmulțită cu o mie”.

Consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat vineri că Moscova nu a văzut propunerile revizuite ale SUA formulate după cele mai recente discuții cu Ucraina. Cu toate acestea, el spune că Rusia ar putea să nu fie de acord cu unele dintre ele.

„(…) Nu am văzut versiunile revizuite ale proiectelor americane. Când le vom vedea, s-ar putea să nu ne placă multe lucruri, asta este impresia mea”, a declarat Ușakov reporterilor, notează publicația citată.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult