Greece and Moldova strengthen cooperation on European path

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua luni, 15 decembrie, o vizită de lucru în Republica Elenă. În cadrul deplasării oficiale, șefa statului va avea întrevederi cu Președintele Greciei, Constantine Tasoulas, precum și cu Prim-ministrul elen, Kyriakos Mitsotakis.
Potrivit agendei oficiale, discuțiile se vor concentra pe avansarea parcursului european al Republicii Moldova, consolidarea relațiilor bilaterale moldo-elene și dezvoltarea cooperării economice. Un accent deosebit va fi pus pe securitatea energetică, dar și pe extinderea colaborării în alte domenii considerate strategice pentru Chișinău.
Amintim că în septembrie, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Republica Elenă pentru a consolida cooperarea bilaterală în cadrul Planului de Creștere al Uniunii Europene.
Acordul creează premisele unei cooperări practice, axate pe consolidarea capacităților instituționale ale Republicii Moldova, valorificarea expertizei Greciei în pregătirea și managementul proiectelor investiționale, precum și pe creșterea capacității Chișinăului de a atrage fonduri europene.
Memorandumul, valabil inițial pentru doi ani, cu prelungire automată, urmărește sprijinirea implementării reformelor și a proiectelor prioritare pentru modernizarea și dezvoltarea economică a țării.
CITIȚI ȘI:
- Cipru preia președinția Consiliului UE în 2026: sprijin ferm pentru extindere și parcursul european al R. Moldova și Ucrainei
- Președinta Maia Sandu va efectua vizite de lucru în Polonia și Italia. Va participa la Conferința privind reconstrucția Ucrainei, găzduită de Giorgia Meloni
- Maia Sandu, vizită oficială în Italia și la Sfântul Scaun: va avea întrevederi cu liderii italieni și Papa Leon al XIV-lea