Nouă spitale din R. Moldova, reabilitate energetic: „Pierderile de energie în clădirile publice ajung până la 50% sau chiar mai mult”

Paisprezece clădiri a nouă instituții medicale din R. Moldova, preponderent spitale raionale, vor fi reabilitate energetic în cadrul proiectului „Inițiativa pentru Dezvoltarea Infrastructurii Publice Durabile prin Renovări de Eficiență Energetică” (INSPIREE). Directorii instituțiilor beneficiare au semnat, pe 15 decembrie, acordurile de elaborare a documentației, iar lucrările de reabilitare sunt planificate pentru perioada 2028 – 2030. Clădirile vizate au o suprafață totală de peste 34 de mii de metri pătrați.

Printre clădirile incluse în proiect se numără și una care aparține Spitalului Raional Fălești. Potrivit directorului instituției, Sergiu Albu, una dintre clădirile spitalului urmează să fie reabilitată energetic, în condițiile în care până acum nu a beneficiat de astfel de lucrări, iar costurile pentru energie erau ridicate.
„Scopul a fost crearea de condiții mai bune pentru angajații instituției, cât și populației. Clădirea nu este una atât de veche, dar nu este eficientizată termic, se pierde multă căldură și se consumă mulți bani pentru facturile lunare”, a menționat directorul Sergiu Albu.
De reabilitare energetică va beneficia și Spitalul de Psihiatrie din Bălți. Proiectul vizează modernizarea clădirii principale a instituției, construite în anul 1976.
Potrivit vicedirectoarei spitalului, Cornelia Țurcan, măsurile prevăzute în proiect vor permite reducerea consumului de energie cu până la 65 la sută.
„A fost aleasă una din clădirile principale, cu patru etaje și cu o suprafață de peste 11 metri pătrați, care are, la momentul actual, cel mai mare consum energetic în comparație cu tot ansamblul de clădiri din cadrul instituției noastre. Sperăm ca, în urma implementării acestui proiect, să fie economii de peste 65 la sută”, ne-a spus vicedirectoarea Spitalului de Psihiatrie din Bălți.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a subliniat că eficiența energetică este una dintre prioritățile Guvernului Republicii Moldova, iar acest proiect vine să susțină atingerea acestui obiectiv.
„Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm, or pierderile de energie în clădirile publice pot ajunge până la 50% sau chiar mai mult în anumite cazuri. Majoritatea clădirilor publice din Republica Moldova nu mai corespund standardelor actuale în construcție și eficiență energetică”, a menționat ministrul.
Clădirile care urmează a fi reabilitate deservesc zilnic aproximativ trei mii de pacienți. Reabilitarea clădirilor va crea condiții mai bune pentru tratamente, va sprijini personalul medical, a menționat, la eveniment, ministrul Sănătății, Emil Ceban.
„Reabilitarea clădirilor va crea condiții mai sigure și mai confortabile pentru tratamente, va sprijini personalul medical în desfășurarea activității și va reduce costurile energetice. Resursele economisite vor putea fi redirecționate către îmbunătățirea actului medical”, a subliniat Emil Ceban.
Ambasadoarea Franței în Republica Moldova, Dominique Waag, a declarat că proiectul INSPIREE este un exemplu concret de inovație în infrastructura publică.
„Sunt bucuroasă că Franța, prin intermediul Agenției Franceze de Dezvoltare, contribuie la implementarea unui proiect care sporește eficiența energetică, creează condiții mai sigure și mai confortabile pentru pacienți, facilitează activitatea personalului medical și reduce costurile operaționale ale instituțiilor medicale”, a declarat Ambasadoarea Franței în Republica Moldova.

Proiectul INSPIREE este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Energiei și Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE), cu sprijinul financiar al Agenției Franceze pentru Dezvoltare și Guvernul Germaniei.
În total, în cadrul proiectului urmează să fie reabilitate energetic 30 de clădiri publice. Proiectul are un buget de 73 de milioane de euro.

CITIȚI ȘI: