Economic

Consilierii PAS din CMC cer demisia a cinci funcționari de la Primăria Chișinău și suspendarea unor autorizații de construcție

Consilierii fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) solicită demisia mai multor angajați ai Primăriei Chișinău care ar fi implicați în emiterea actelor permisive pentru construcția a 12 blocuri de locuințe cu 22 de etaje pe strada Bucovinei nr. 3. Potrivit consilierilor, proiectul contravine Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat în 2022 și favorizează interesele unui agent economic, în detrimentul locuitorilor și al dezvoltării durabile a orașului.

„Ne aflăm pe strada Bucovinei nr.3 și venim în fața Dvs. cu un subiect major care spune foarte multe despre felul în care este administrat municipiul Chișinău și despre atitudinea Primăriei Municipiului Chișinău față de cetățeni și față de lege. În spatele meu, pe acest teren, se planifică, sau mai corect spus deja, a fost autorizată construcția a 12 blocuri de locuit cu până la 22 de etaje. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care Planul Urbanistic Zonal, aprobat în anul 2022, prevede cu totul altceva și anume patru blocuri de locuit – unul cu 12 etaje, două cu nouă etaje și unul cu parter plus nouă etaje. Aceste construcții prevăzute de Planul Urbanistic Zonal au fost gândite ca o continuitate arhitecturală a ceea ce există deja în zonă”, a declarat președinta fracțiunii PAS, Zinaida Popa, într-o conferință de presă organizată pe 17 decembrie.

Potrivit consilierilor PAS, autorizațiile emise ar contrazice flagrant PUZ-ul și ar implica mai multe persoane din Primăria Chișinău, printre care arhitecta-șefă Svetlana Dogotaru, arhitectul-șef adjunct Igor Vrabie, viceprimarii Ilie Ceban și Irina Gutnic, precum și secretarul CMC, Adrian Talmaci.

„Pentru a diminua, aparent, amploarea proiectului, terenul a fost artificial divizat, iar autorizațiile au fost eliberate separat, deși proprietarul terenului este doar unul singur. Aceasta nu este o eroare administrativă, ci este o schemă”, a subliniat Zinaida Popa.

Consilierii PAS atrag atenția că zona afectată este deja locuită de 200 - 300 de familii, cu o singură cale de acces, iar realizarea proiectului în forma propusă ar transforma cartierul într-un „nou ghetou urban”.

„Nimeni nu contestă necesitatea construirii de locuințe. Dar dezvoltarea urbană trebuie să se facă cu respectarea legii, nu prin abuz și improvizații. Vedem astăzi cum primarul general al municipiului Chișinău, odată ajuns în funcție, s-a spălat pe mâini și a delegat absolut toate atribuțiile sale viceprimarilor. Însă primarul general trebuie să înțeleagă expres: delegarea semnăturii nu înseamnă și delegarea răspunderii”, a mai adăugat președinta fracțiunii.

Prin urmare, consilierii municipali ai PAS au solicitat demisia „tuturor persoanelor implicate în emiterea actelor permisive ilegale” - Ilie Ceban, Irina Gutnic, Igor Vrabie, Svetlana Dogotaru și Adrian Talmaci, suspendarea și ulterior anularea autorizațiilor de construire până la clarificarea completă a legalității acestora și respectarea strictă a PUZ-ului aprobat în 2022, precum și formarea ca bun mobil distinct a terenului proprietate municipală și valorificarea acestuia exclusiv prin licitație publică, fără favorizarea vreunui agent economic sau a unor persoane specifice.

„Municipalitatea este obligată să gestioneze patrimoniul public transparent, competitiv și în interesul cetățenilor. Orice continuare a lucrărilor în aceste condiții înseamnă complicitate la ilegalitate. Chișinăul nu este un experiment și nu este un teren de împărțit între interese private. Și noi, consilierii PAS, nu cerem favoruri, cerem respectarea legii întocmai. Iar dacă cei responsabili nu sunt capabili să asigure acest lucru, atunci singura soluție onorabilă este plecarea lor din funcție”, a conchis Zinaida Popa.

Angajații Primăriei Chișinău vizați de PAS nu ne-au răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile consilierilor municipali.

Pe de altă parte, Direcția generală arhitectură, urbanism și relații funciare transmite că actele permisive privind „autorizația executării lucrărilor de construire a unui complex rezidențial cu blocuri locative și obiective de utilitate social-culturală și comercială pe terenurile din str. Bucovina, 3/1, au fost emise în strictă conformitate cu legislația în vigoare”.

„Autorizațiile de construire au fost emise respectând prevederile Legii nr. 163/2010 „Privind autorizarea executării lucrărilor de construcție” (aflată în vigoare până la 30.01.2025) și ale Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023”, se arată într-un comunicat plasat pe pagina de Facebook a Direcției.

Primăria mai precizează că proiectul autorizat este în conformitate cu prevederile urbanistice stabilite prin Planul Urbanistic Zonal (PUZ), care permite dezvoltarea de locuințe colective și spații cu destinație comercială și că soluțiile tehnice din documentația de proiect au fost elaborate și verificate de specialiști autorizați.

„Potrivit Codului urbanismului și construcțiilor nr. 434/2023 și Hotărârii Guvernului nr. 391/2023, controlul de stat al calității în construcții, inclusiv verificarea eventualelor nereguli, este exercitat de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică”, se arată în același comunicat.

Totodată, reprezentanții Direcției municipale susțin că proiectul constituie o intervenție urbanistică necesară, menită să contribuie la revitalizarea zonei și la completarea coerentă a frontului construit, „cu beneficii sociale și urbanistice pentru comunitate”.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult