După 16 ani de pauză, trenul traversează din nou Prutul pe podul Cantemir-Fălciu: conexiunea feroviară, testată tehnic

După o pauză de peste un deceniu și jumătate, un tren a traversat din nou Prutul pe segmentul feroviar Prut-Fălciu. Specialiștii Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) au efectuat, pe 16 decembrie, testarea tehnică a tronsonului Prut-2 (Republica Moldova) – Fălciu (România).
Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, reluarea circulației pe acest sector înseamnă restabilirea celei de-a treia conexiuni feroviare a Republicii Moldova cu România și Uniunea Europeană.
Potrivit CFM, testarea a avut drept scop verificarea stării tehnice a infrastructurii feroviare și confirmarea funcționalității tronsonului recent reabilitat, inclusiv a podului feroviar peste râul Prut, Cantemir-Fălciu.
Ultimul tren de marfă a circulat pe acest sector în anul 1989, iar transportul de pasageri a fost realizat pentru ultima dată în 2009.
„Parcursul experimental reprezintă primul pas concret spre reluarea circulației feroviare, după o perioadă de inactivitate de mai multe decenii”, notează CFM.
Autoritățile de la Chișinău afirmă că reluarea circulației pe acest tronson are o semnificație strategică, întrucât restabilește o legătură directă a Republicii Moldova cu România și Uniunea Europeană.
„Ieri (16 decembrie - n.r.), a început perioada de testare a acestui nou drum. Acel pod a fost închis, iar astăzi vorbim despre restabilirea celei de-a treia conexiuni feroviare a Republicii Moldova cu România și Uniunea Europeană”, a declarat vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, după ședința de Guvern din 17 decembrie.
Reabilitarea infrastructurii feroviare, inclusiv a podului Cantemir-Fălciu și a stațiilor de frontieră Prut-2 și Fălciu, este realizată în baza Memorandumului de înțelegere privind reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu, semnat pe 14 aprilie 2025 de Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” și Compania Națională de Căi Ferate din România. În primăvara anului curent, Guvernul de la Chișinău a alocat 10 milioane de lei pentru reabilitarea acestui segment feroviar.
„Calea ferată este nouă, încălecată, adică și europeană, și largă”, a spus vicepremierul.
Totodată, oficialul a menționat că Republica Moldova dispune de trei poduri feroviare peste Prut, care pot asigura conexiuni directe cu Uniunea Europeană și pot crea noi oportunități pentru mediul de afaceri.
„Aceste poduri vor lega Republica Moldova de Uniunea Europeană și vor crea noi oportunități pentru oamenii de afaceri din țară, în special pentru cei care exportă”, a declarat oficialul.
Fiind întrebat despre restanțele salariale de la CFM, Vladimir Bolea a menționat că situația s-a ameliorat în ultimele luni.
„Datoriile la salarii s-au redus de la nouă luni la patru luni, iar conducerea Căilor Ferate muncește din greu pentru a aduna venituri și a-și îndeplini obligațiile față de angajați”, a răspuns vicepremierul.
Precizăm că CFM se confruntă de mai mulți ani cu dificultăți financiare și operaționale, accentuate în ultimii ani. Compania a acumulat restanțe salariale și a redus cursele de pasageri.
În acest context, transportul de mărfuri rămâne principala sursă de venit, iar autoritățile au anunțat măsuri de sprijin și proiecte de modernizare, inclusiv cu finanțare europeană. Reluarea conexiunii feroviare Prut-Fălciu este prezentată drept un pas simbolic și strategic pentru redresarea CFM și reconectarea Republicii Moldova la rețeaua feroviară europeană.
CITIȚI ȘI: