Economic

Pas major spre energia verde: licitație pentru construcția de centrale eoliene cu sisteme de stocare a energiei

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Ministerul Energiei a lansat licitația pentru construcția unor centrale eoliene cu o capacitate totală de 170 MW, care vor fi însoțite de sisteme de stocare a energiei, marcând o premieră pentru sectorul energetic al Republicii Moldova și un pas important spre creșterea ponderii energiei regenerabile în mixul național.

Licitația a fost lansată pe 19 decembrie, odată cu publicarea anunțului în Monitorul Oficial, și vizează construirea centralelor eoliene cu obligația instalării unor sisteme de stocare a energiei cu o capacitate totală de 44 MWh.

Potrivit Ministerului Energiei, această procedură reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, deoarece include, pentru prima dată, componenta de stocare a energiei.

Autoritățile subliniază că măsura are drept scop „creșterea flexibilității, fiabilității sistemului energetic național și creșterea curbei de generare de energie electrică”.

Calendarul licitației prevede că potențialii investitori vor putea solicita clarificări până la data de 1 februarie 2026, iar ofertele vor putea fi depuse în perioada 16 februarie – 31 martie 2026. De asemenea, „la data de 29 ianuarie 2026 va fi organizată conferința investitorilor, în cadrul căreia vor fi puse în discuție prevederile Documentației de licitație și a procedurii de licitație”.

Conform condițiilor stabilite, vor fi declarate câștigătoare ofertele care propun cel mai mic preț, fără a depăși prețul plafon de 1,44 lei, în limita capacității cumulative de 170 MW. Centralele electrice vor fi construite în baza schemei de sprijin „preț fix/primă variabilă”.

Ministerul Energiei estimează că implementarea acestei licitații va contribui semnificativ la atingerea obiectivelor naționale în domeniul energiei verzi. Mai exact, noile capacități vor duce la „creșterea ponderii energiei regenerabile cu 5.8% în atingerea obiectivului național de 30% energie din surse regenerabile până în anul 2030”.

Totodată, împreună cu prima licitație de 165 MW, energia eoliană ar urma să acopere aproximativ 11.4% din acest obiectiv.

Pe lângă beneficiile energetice, proiectele vor avea și un impact major asupra mediului. Autoritățile estimează că noile investiții vor determina reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 1.4 milioane de tone de CO₂, echivalentul emisiilor anuale generate de aproximativ 310.000 de autoturisme.

În ultimii cinci ani, capacitățile de energie regenerabile instalate în R. Moldova au crescut de peste 10 ori, de la 76 MW în 2020 la 784 MW la finele lunii iulie 2025.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult