„Sclipirea medaliilor să nu ne orbească”: elevii olimpici din R. Moldova, premiați în cadrul unei gale tradiționale

Republica Moldova și-a premiat excelența la Gala Olimpicilor 2025, un eveniment organizat, pe 23 decembrie, de Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, dedicat elevilor și profesorilor care au obținut rezultate la olimpiade și concursuri europene, balcanice și internaționale.
În total, în 2025 au fost organizate 23 de olimpiade și concursuri republicane, la care au participat peste 3.800 de elevi din toată țara.
Loturile olimpice naționale, selectate în baza rezultatelor concursurilor republicane, au reprezentat Republica Moldova la 18 olimpiade și concursuri regionale și internaționale, desfășurate în mai multe țări, inclusiv Australia, SUA, Germania, Franța, Italia, Grecia, România, Bulgaria, Cipru, Emiratele Arabe Unite, Panama și altele.
Potrivit bilanțului prezentat la gală, elevii din R. Moldova au obținut 45 de premii:
- 2 medalii de aur,
- 12 medalii de argint,
- 16 medalii de bronz,
- 13 mențiuni de onoare și
- 2 premii speciale.
Pe discipline, rezultatele au fost prezentate astfel:
- Matematică – 14 premii,
- Fizică – 12, Informatică – 4,
- Chimie – 4,
- Limba engleză – 4,
- Robotică – 3,
- Științe și inginerie – 3,
- Biologie – 1.

Dan Perciun: „Voi sunteți pentru noi un model de cetățean”
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, i-a felicitat pe elevii premiați și pe cei care i-au pregătit, numind rezultatele „testamentul muncii voastre, devotamentului, a dedicației, a perseverenței”.
În mesajul său, ministrul a insistat pe rolul olimpicilor ca repere pentru societate.
„Voi sunteți pentru noi un model, un model nu doar de elev, dar un model de cetățean. Asta vrem să vedem mai mult în societatea noastră - oameni îndrăgostiți de carte, de cunoaștere, oameni care nu se lasă bătuți, care înfruntă dificultățile și care, în pofida tuturor provocărilor, reușesc să obțină rezultate remarcabile. Cred că este important ca sclipirea medaliilor voastre să nu ne orbească, 45 de tineri nu trebuie să ne dea senzația că, per ansamblu, sistemul nostru este suficient de pregătit pentru a livra performanță și competență la acel standard pe care noi ni-l dorim”, a declarat Perciun.
Ministrul le-a transmis elevilor trei îndemnuri: să se implice în viața comunității, să nu uite Republica Moldova indiferent unde vor ajunge și să caute echilibrul dintre viața academică și celelalte planuri ale vieții.
„Vă rugăm mult să vă implicați în viața cetății când există atât de mult populism, încercarea de a submina reperele științifice, de voi și de vocea voastră poate depinde în ce măsură lumea va rămâne o lume a cunoașterii. Vă rugăm tare mult să nu uitați de Republica Moldova. Noi vă așteptăm acasă și tare mult ne dorim ca voi să fiți printre ei și să ne ajutați să creăm și să creștem sistemul nostru de învățământ superior împreună”, a declarat ministrul Dan Perciun.

Până la 40.000 de lei pentru aur la olimpiade internaționale
Pentru efortul și rezultatele remarcabile primite, olimpicii au fost răsplătiți cu premii bănești acordate din bugetul de stat pentru rezultatele de la competițiile externe.
Pentru olimpiadele internaționale, sumele sunt:
40 000 de lei - pentru medalia de Aur,
30 000 de lei - pentru medalia de Argint,
20 000 de lei - pentru medalia de Bronz,
10 000 de lei - pentru mențiunea de onoare.
Premiile obținute în cadrul olimpiadelor europene sau balcanice au valoarea de:
20 000 de lei - pentru medalia de Aur,
15 000 de lei - pentru medalia de Argint,
10 000 de lei - pentru medalia de Bronz,
5 000 de lei - pentru mențiunea de onoare.
Maia Sandu: „Ați demonstrat că puteți sta cu fruntea sus printre cei mai buni”
Președinta Maia Sandu a vorbit despre importanța domeniilor în care elevii au obținut rezultate - matematică, fizică, informatică, chimie, biologie, științe și inginerie, robotică, limbi străine - și a legat aceste competențe de provocările actuale.
„Ați concurat alături de colegi din cele mai performante sisteme educaționale din lume și ați demonstrat că puteți sta cu fruntea sus printre cei mai buni. Trăim într-o lume în care progresul tehnologic este rapid, în care inteligența artificială transformă industrii întregi, iar schimbările climatice, provocările energetice și cele de securitate cer soluții inteligente și responsabile. Cunoștințele pe care le-ați demonstrat sunt exact cele de care lumea va avea nevoie în anii următori”, a declarat președinta.
Maia Sandu le-a cerut elevilor să folosească știința și tehnologia responsabil.
„Tehnologia, știința și inovația sunt instrumente foarte puternice, însă adevărata lor valoare apare atunci când sunt folosite cu responsabilitate în folosul oamenilor, al comunităților și al viitorului nostru comun. Oriunde vă va duce drumul, este important să păstrați Republica Moldova în suflet, avem nevoie de talentul și ambiția voastră”, a punctat Maia Sandu.

Adelina Andrei, fostă olimpică și studentă la Harvard, a mențională, la gală, că adevărata valoare a olimpiadelor depășește medaliile.
„Poate, adevărata valoare a olimpiadelor nu au fost medaliile și premiile, ci a fost deprinderea de a învăța să învățăm a trata fiecare problemă fără răspuns ca pe o oportunitate ca astăzi să devenim mai buni ca ieri”, a împărtășit Adelina Andrei.
Ea a subliniat și rolul gândirii într-o epocă în care tehnologia avansează rapid: „Într-o lume în care inteligența artificială poate să rezolve corect toate problemele unei olimpiade, adevărata lor valoare se ascunde în faptul că ele te învață să gândești”.
Alex Secrieru, olimpic internațional la fizică, a vorbit despre frica de eșec și despre muncă.
„Adevăratul eșec nu este să nu fii primul, ci să nu încerci deloc. Un învingător nu este numai cel care câștigă mereu, ci și cel care are curajul să muncească, să greșească și să continue”, este convins olimpicul Alex Secrieru.

La final, Angela Globa, membră a Consiliului Olimpic la Informatică, a vorbit despre creșterea nivelului generațiilor de olimpici și despre nevoia de a păstra legătura cu țara.
*„Republica Moldova este o țară mică, dar voi demonstrați că dimensiunea unei țări nu este măsurată doar în kilometri, ci în valoarea oamenilor săi.
Republica Moldova nu are nevoie doar de oameni buni. Republica Moldova are nevoie de oameni buni care se întorc, care construiesc, care schimbă sisteme și mentalități”*, a declarat Angela Globa.
La Gala Olimpicilor 2025 au fost înmânate diplome de excelență atât elevilor premiați, cât și profesorilor și mentorilor care au contribuit la pregătirea loturilor olimpice.
CITIȚI ȘI:
- Aur, argint și bronz pentru R. Moldova, la Olimpiadele Balcanice de Fizică și Matematică
- Gala Educației 2025: diplome și premii pentru excelența școlară
- Elevii din Republica Moldova au obținut trei medalii la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori
- Două medalii și două mențiuni pentru R. Moldova, la Olimpiada Internațională de Fizică
- Patru elevi din R. Moldova au obținut medalii la Olimpiada Internațională de Informatică din Egipt