Corespondență Dan Alexe | Cum să supraviețuiești Crăciunului în Europa: ghidul culinar al blazaților
Tradițiile meselor de Crăciun diferă enorm de-a lungul și de-a latul creștinătății Europei, despărțind continentul în arii culturale distincte din punct de vedere culinar. Pentru un meniu de sărbători, să începem cu francezii, pentru că ei au inventat termenul de „Revelion” / Réveillon = Marea Trezire. Până acum un secol, „Revelion” desemna exclusiv masa din seara de Crăciun, dar nu pe cea de Anul Nou, cum a ajuns astăzi să însemne. Astăzi, însă, obiceiurile culinare tradiționale ale francezilor se cam pierd. Francezii mănâncă azi de cinci ori mai multe mâncăruri congelate decât înainte de anul 2000, să spunem, și beau de trei ori mai puțin vin.
Așa încât, poate că cei mai tradiționaliști rămân locuitorii din Benelux. Belgienii și olandezii sunt și azi fideli fructelor de mare. Din păcate, acestea s-au cam rărit în zona lor și rămâne atunci o soluție, care este „podul aerian”. Din istorie, e cunoscut podul aerian care a aprovizionat Berlinul în timpul blocadei sovietice. De Crăciun există, însă, un pod aerian care leagă Halifax, în Canada, de portul Oostende, în Belgia. Și acele zboruri zilnice nu fac decât să aducă homar canadian.
Milioane de homari sunt aduși din Canada în decembrie spre Europa, în condiții foarte complicate. Homarii sunt aduși vii și bine înveliți în hârtii umede, ca să se simtă bine, pentru că orice cunoscător știe că, dacă homarul a fost stresat, carnea lui nu mai e atât de bună.
Dar și în Spania, Moș Crăciun se delectează cu mâncăruri marine. În Galicia, de exemplu, unde cina de Crăciun e o masă de fructe de mare, personajul central al mesei e caracatița, în spaniolă „pulpo”. Jivina acvatică e aruncată cu tentaculele fluturânde într-un cazan cu apă clocotită, unde bietul animal fierbe vreme de vreo 30 de minute. Când e gata, caracatița se taie în felii, se dă prin unt și se prepară.
În Portugalia, în schimb, specialitatea culinară de Crăciun este batogul, spinare sărată de morun sau de nisetru. În Suedia, principala specialitate e șunca, gătită în diferite feluri. Se mai servesc heringi, somon, varză roșie și pâine neagră de orz. Adulții beau bere și rachiu, numit akvavit. Desertul e, ca și în Danemarca și în celelalte țări scandinave, o budincă de orez, pentru a cărei digerare e nevoie uneori de o întreagă săptămână de odihnă.
În Germania se mai gătește, printre altele, fazan sau gâscă, de obicei importată din Polonia, cu varză roșie și cu vin sec. În ultimii ani, însă, a apărut și în Germania obiceiul de a se înscrie cu toată familia la un restaurant pentru masa de Crăciun, ceea ce înainte ar fi fost de neconceput pentru o sărbătoare atât de familială.
Dar, mai degrabă decât a înșirui feluritele obiceiuri de Crăciun, care, la urma urmei, s-au cam uniformizat, să pomenim o altă masă festivă care s-a răspândit foarte mult în întreprinderi, mai ales în cele multinaționale, și care reprezintă, într-un fel, reversul medaliei. E vorba de petrecerea de Crăciun cu colegii și cu directorul, la care toată lumea mimează veselia la restaurant și, de fapt, mai nimeni nu simte gustul mâncării, din stres și de plictis.
Pupături ipocrite, discursul patronului, vin puțin și prost și atitudini artificiale, urmate a doua zi de o depresie inevitabilă și prelungită!… Toate astea îi fac pe cei prinși într-un asemenea angrenaj să mulțumească Domnului că a făcut o asemenea noapte numai o dată pe an.
