Corespondență Dan Alexe | Brigitte Bardot si extrema dreaptă: presa franceză critică derivele răposatei actrițe
Actrița Brigitte Bardot, figură centrală a cinematografiei franceze a Noului Val, care a murit duminică, 28 decembrie, la vârsta de 91 de ani, cocheta de multe decenii cu extrema dreaptă și o vedea pe Marine Le Pen, lidera Frontului Național devenit Rassemblement National, ca pe o „Jeanne d'Arc a secolului XXI”, asigurând totodată că alegerile sale politice au fost dictate, înainte de toate, de apărarea cauzei animalelor.
Reacțiile unei majorități a presei franceze critică astăzi fără rezerve derivele ideologice ale răposatei actrițe:
„Brigitte Bardot, treizeci de ani de simpatie pentru extrema dreaptă”, scrie Le Monde în ediția sa de astăzi.
Condamnată de cinci ori pentru remarci rasiste, actrița, a cărei moarte a fost anunțată duminică, 28 decembrie, de fundația pentru protecția animalelor sa, a fost o „tovarășă de drum” a clanului Le Pen, singura vedetă care a îmbrățișat ideile acestuia de extremă dreapta împreună, o vreme, cu un alt monstru sacru al filmului francez: răposatul actor Alain Delon.
„Brigitte Bardot, o asociere de lungă durată cu extrema dreaptă”, a spus și televiziunea TV5, în vreme ce Libération a publicat o analiză în care ea este numită din titlu „Jenanta apărătoare a drepturilor animalelor”, ba chiar editorialul ziarului intelectualilor parizieni se intitulează „Bardot, idolul cu trei fețe”. Cotidianul mai publică și o analiză a rătăcirilor ei ideologice sub titlul: „Brigitte Bardot, deriva spre ura de rasă”.
„Le Pen, un homme charmant” („Le Pen, un om fermecător”), amintește cotidianul partidului comunist francez L’Humanité ce a spus ea despre fondatorul Frontului Național, partidul dreptei extreme franceze.
Singura publicație majoră care îi aduce un omagiu este revista de extremă dreapta Valeurs Actuelles, care o citează dintr-un interviu mai vechi, spunând: „Brigitte Bardot: 'Franța e distrusă, dar poate să renască'”.
„Alături de ea, Marilyn Monroe părea o chelneriță.” Așa spune Jean-Marie Le Pen în memoriile sale (Tribun du peuple, ed. Muller, 2019), povestind prima sa întâlnire cu Bardot la sfârșitul anilor 1950. Întors din războiul din Algeria, Le Pen, care era atunci raportorul pentru bugetul de război în Adunarea Națională, i-a sugerat lui Brigitte Bardot să-i viziteze în paturile lor de spital pe soldații răniți în Algeria. Bardot a acceptat. „Avem mai multe în comun decât părea. Iubește animalele și tânjește după o Franță curată”, scria încă de atunci Le Pen tatăl.
Brigitte Bardot se ocupa de animale — disprețuind însă oamenii. Ca actriță, practica refuzul convențiilor; dar politiciana Bardot își etala dușmăniile rasiale.
Condamnată de cinci ori pentru incitare la ură, Brigitte Bardot a fost în ultimele decenii o excepție în cultura franceză, singura vedetă care a apărat deschis toate derivele xenofobe ale dreptei extreme. Acele condamnări, împreună cu alte declarații despre homosexualitate și, mai recent, feminism, i-au pătat definitiv imaginea. Ba chiar, în anii 1990, după retragerea sa de pe platourile de filmare, vedeta a îmbrățișat cu totul ideologia Frontului, căsătorindu-se cu Bernard d'Ormale, consilier al lui Jean-Marie Le Pen, care i-a rămas soț până la sfârșitul vieții.
Brigitte Bardot nu a fost însă singura vedetă care s-a alăturat dreptei extreme, deplângând vremurile în care Franța era mai „albă” și avea un imperiu. Ostilitatea ei față de imigrație, nostalgia ei pentru o Franță pe care o considera pierdută, toate acestea au găsit un ecou în Alain Delon, o altă întruchipare a unei epoci de aur a cinematografiei franceze. Diferența constând în faptul că Brigitte Bardot făcea frecvent remarci rasiste și islamofobe și a fost condamnată pentru asta, pe când Alain Delon s-a abținut.
Întruchipare a libertății feminine, respingerea convențiilor sociale a determinat-o, după ce și-a încheiat cariera de actriță, să împingă limitele a ceea ce se poate spune public, undeva între gustul pentru provocare și rasismul etalat pe față.
Asta ne amintește că, de multe ori, personalități la modă, care arată o impresionantă fațadă umanistă, pot dezamăgi cu totul prin dimensiunea lor politică. Un exemplu, la o scară mai redusă, a fost fiica activistei anticomuniste din România, Doina Cornea, Ariadna Combes, care, la rândul său, exilată în Franța, aderase la Frontul Național și se căsătorise cu unul dintre ideologii partidului. Admirația pentru idolii momentului nu trebuie să ne facă să le trecem cu vederea crăpăturile și rătăcirile.
Condamnări pentru incitare la ură rasială
Între 1997 și 2008, Brigitte Bardot a fost condamnată de mai multe ori. În 1996, ea a deplâns faptul că Franța a fost „invadată, cu binecuvântarea guvernelor noastre succesive, de o suprapopulare străină, în special musulmană, căreia îi jurăm acum credință”.
În cartea sa, „Un strigăt în tăcere”, publicată în 2003, Bardot a făcut din nou remarci violente la adresa musulmanilor. „În ultimii douăzeci de ani, am fost supuși unei infiltrări periculoase, necontrolate și subterane, care nu numai că nu respectă legile și obiceiurile noastre, dar, de-a lungul anilor, încearcă să ni le impună pe ale sale”, a scris ea. Aceste remarci au dus din nou la condamnarea ei pentru incitare la ură rasială.
În 2012, BB (cum îi spuneau francezii) a cerut primarilor din Franța să o susțină pe Marine Le Pen, candidată la președinție, și a anunțat că va vota pentru această „femeie admirabilă”. Înainte de alegerile prezidențiale din 2017, ea a reiterat: „Îmi place foarte mult de Marine Le Pen și o admir de mult timp”.
Brigitte Bardot vedea în Marine Le Pen o lideră politică capabilă să „reia controlul asupra Franței, să restabilească granițele și să acorde prioritate francezilor”. În 1996, în autobiografia sa „BBcedar” („BBcédaire”), ea i-a adus un omagiu tatălui acesteia, Jean-Marie Le Pen, „un om fermecător, inteligent, la fel de revoltat ca și mine de anumite lucruri”, și nu a ascuns că împărtășea opiniile fondatorului FN împotriva „valului înspăimântător al imigrației”.
La fel, într-o scrisoare deschisă, BB a atacat „inutilitatea”, „lașitatea” și „disprețul față de francezi” ale lui Emmanuel Macron. „Îi judec pe politicieni după ceea ce propun pentru cauza animalelor. Asta e tot”, a declarat ea pentru Le Monde în 2017.
Dar BB nu se oprește aici și descrie în aceeași carte unii homosexuali drept „lași de specie inferioară, travestiți de tot felul, fenomene de bâlci” și critică violent homosexualii sau primirea imigranților ilegali.
Cea mai recentă condamnare a sa datează din 2021. A fost atunci amendată cu 20.000 de euro pentru insulte publice la adresa locuitorilor din insula franceză din Oceanul Indian La Réunion, pe care îi descria în 2019, într-o scrisoare deschisă adresată prefectului, drept „înapoiați care și-au păstrat genele sălbatice”, o „populație degenerată, încă adâncită în tradițiile barbare care le sunt izvorul”.
Cerând politicienilor propuneri concrete pentru reducerea suferinței animalelor, ea a mers până la a revela că l-a abordat și pe liderul stângii extreme, La France insoumise, Jean-Luc Mélenchon, spunând: „Dacă mâine un comunist preia propunerile fundației mele pentru animale, eu îl aplaud și îl votez”, a asigurat ea.
Protecția animalelor a fost adesea inclusă în platformele electorale din Franța, una dintre țările europene cu cel mai mare număr de animale de companie, însă retorica lui Brigitte Bardot a rămas întotdeauna apropiată de cea a Frontului Național.
„Plecarea lui Brigitte este o durere imensă”, a scris Marine Le Pen duminică pe platforma X, în timp ce Jordan Bardella, președintele RN, a adus un omagiu „acestei patriote înfocate”.
