Externe

Atacuri ucrainene asupra infrastructurii petroliere ruse: incendii în Kuban, Kaluga și Tatarstan

Forțele Armate ale Ucrainei (VSU) au atacat cu drone, în noaptea de 1 ianuarie, rafinăria de petrol Ilsky din regiunea Krasnodar. În urma căderii resturilor, „s-a produs un incendiu pe o suprafață de 25 m2”, a anunțat statul major operativ al regiunii. Autoritățile au precizat că nu au fost înregistrate victime, iar incendiul a fost lichidat până dimineață. De asemenea, în urma atacului au fost avariate două locuințe din stanița Severskaia.

În mediul online a apărut un videoclip care surprinde momentul lovirii rafinăriei, cu un incendiu puternic și un fum negru dens, scrie publicația The Moscow Times. Rafinăria Ilsky aparține „Companiei petroliere și de gaze din Kuban” și este una dintre cele mai mari rafinării din sudul Rusiei. Întreprinderea dispune de șase instalații tehnologice, cu o capacitate totală de 6,6 milioane de tone pe an. Aceasta a fost vizată în repetate rânduri de Ucraina pe parcursul războiului. Statul Major al VSU a menționat anterior că această rafinărie „este implicată în asigurarea forțelor armate ale Rusiei”.

Totodată, mai aproape de miezul nopții de 31 decembrie, dronele au lovit un depozit de petrol din orașul Liudinovo, regiunea Kaluga. Șeful districtului municipal, Ghenadi Ananiev, a anunțat despre un „incendiu la o întreprindere industrială”. Canalul ucrainean de monitorizare Exilenova+ a publicat un videoclip cu incendiul.

În dimineața zilei de 1 ianuarie, dronele au atacat un depozit de combustibil al companiei „Tatneft” din Almetievsk (Tatarstan). Autoritățile locale au anunțat o lovitură asupra parcului de rezervoare. „În urma căderii resturilor pe teritoriul obiectivului sistemului tehnologic petrolier, a ars o dronă doborâtă”, a declarat șefa raionului Almetievsk, Giuzel Hăbutdinova. Aceasta a adăugat că incendiul a fost stins până la prânz și „nu a afectat funcționarea echipamentelor”, iar victime nu au fost raportate.

Statul Major General al SBU a confirmat atacul asupra rafinăriei Ilsky și lovirea instalației de pregătire a petrolului „Almetievskaia”.

Ministerul Apărării al Federației Ruse a raportat că, în noaptea de 1 ianuarie, forțele de apărare antiaeriană au doborât 168 de drone ucrainene, dintre care 25 deasupra regiunii Krasnodar și șapte deasupra regiunii Kaluga. Despre un atac asupra Tatarstanului, instituția nu a făcut nicio mențiune, notează publicația citată.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult