Republica Moldova are peste 3.29 de milioane de persoane cu drept de vot

Numărul total de alegători înscriși, la începutul lunii ianuarie 2026, în Registrul de Stat al Alegătorilor (RSA) al Republicii Moldova a ajuns la cifra de 3.299.794 de persoane cu drept de vot.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, 2.763.719 alegători sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II.
Cea mai mare concentrare de alegători se regăsește în municipiul Chișinău, unde sunt înregistrați 666.923 de cetățeni cu drept de vot. Urmează UTA Găgăuzia cu 129.314 alegători și municipiul Bălți cu 99.097 de alegători.
Printre raioanele cu un număr ridicat de alegători se numără Cahul - 97.567 de persoane cu drept de vot, Orhei - 96.415, Hâncești - 95.724, Ungheni - 87.438, Ialoveni - 86.172, Strășeni - 75.288 și Soroca - 74.286. În raionul Căușeni sunt 70.084 de alegători, iar la Sângerei - 68.138.
La polul opus, cei mai puțini alegători se află în raioanele Basarabeasca - 23.721, Dubăsari - 29.481, Dondușeni - 30.380 și Șoldănești - 30.818.
Diferența dintre numărul total de alegători înscriși în RSA și cei repartizați pe unități administrativ-teritoriale este de 536.075 de persoane. Aceasta este formată din două categorii distincte:
258.440 de cetățeni dețin cetățenia Republicii Moldova, dar nu au domiciliu sau reședință înregistrată, categorie care include și persoanele care au emigrat autorizat peste hotarele țării;
277.635 de persoane sunt alegători cu domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, teritorii aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova.
Precizăm că, la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, la vot au participat peste 1.6 milioane de cetățeni ai R. Moldova.
CITIȚI ȘI: