Externe

Reacții contradictorii după atacul Statelor Unite asupra Venezuelei

Atacul Statelor Unite ale Americii (SUA) asupra Venezuelei în primele ore ale dimineții de sâmbătă, 3 ianuarie, a provocat un val de reacții internaționale. Unii au salutat capturarea președintelui Nicolas Maduro, alți lideri susțin că este un „atac cu impact global”.

Președintele argentinian, Javier Milei, a salutat pe rețelele de socializare anunțul lui Donald Trump privind capturarea lui Nicolas Maduro. Reacția sa a fost urmată de mesaje similare din partea unor oficiali guvernamentali argentinieni, care au prezentat evenimentul drept un pas spre eliberarea Venezuelei.

Președintele Republicii Chile, Gabriel Boric, și-a exprimat îngrijorarea și a condamnat acțiunile militare ale SUA, subliniind că criza venezueleană trebuie rezolvată prin dialog, multilateralism și respectarea dreptului internațional, nu prin forță sau ingerință externă.

Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a avertizat asupra unei escaladări periculoase a tensiunilor în regiune și a reafirmat angajamentul Columbiei față de principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite (ONU), inclusiv respectarea suveranității statelor și soluționarea pașnică a conflictelor.

Președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a denunțat un „atac criminal” al Statelor Unite împotriva Venezuelei și a avertizat că zona de pace a Americii Latine este brutal asaltată.

Premierul polonez, Donald Tusk, a declarat că atacul american asupra Venezuelei este un eveniment cu impact global, care va avea consecințe inclusiv asupra Europei și care necesită o analiză atentă și pregătiri pentru noul context geopolitic.

La rândul său, președintele din Belarus, Aleksandr Lukașenko, a calificat intervenția drept un act de agresiune și a avertizat că aceasta riscă să devină al doilea Vietnam pentru Statele Unite. Ministerul de Externe de la Minsk a vorbit despre o „amenințare directă la adresa păcii și securității mondiale”.

Federația Rusă, care în urmă cu patru ani a inițiat un război împotriva Ucrainei, a condamnat „actul de agresiune armată al SUA împotriva Venezuelei”, relatează TASS. Între timp, vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, a declarat la televiziune că Guvernul țării sale nu știe unde se află Nicolas Maduro și soția sa și a cerut Statelor Unite să furnizeze „dovezi” că aceștia sunt în viață.

„În această dimineață, SUA au comis un act de agresiune armată împotriva Venezuelei. Acest lucru provoacă profundă îngrijorare și condamnare”, a menționat ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov.

„Pretextele invocate pentru a justifica astfel de acțiuni sunt nefondate”, a menționat un comunicat al MAE rus, care a remarcat că „animozitatea ideologizată a prevalat asupra pragmatismului afacerilor, asupra disponibilității de a construi relații de încredere și previzibilitate”.

Moscova, unul dintre aliații Caracasului, face apel la găsirea unei soluții prin dialog și își oferă serviciile de mediator. „În situația actuală, este important, în primul rând, să nu se permită o escaladare ulterioară, să se găsească o soluție prin dialog. Plecăm de la premisa că toți partenerii care pot avea pretenții unii față de alții trebuie să caute căi de soluționare a problemelor prin dialog. Suntem gata să îi sprijinim în acest demers”, se arată în comunicat. Venezuelei trebuie să i se garanteze dreptul de a-și determina singură soarta, fără niciun fel de intervenție distructivă, cu atât mai puțin militară, din exterior, punctează Moscova.

Rusia susține, de asemenea, convocarea unei reuniuni de urgență a Consiliului de Securitate al ONU. „Confirmăm solidaritatea noastră cu poporul venezuelean, sprijinul pentru politica conducerii sale bolivariene, orientată spre apărarea intereselor naționale și a suveranității țării. Susținem declarația autorităților venezueleane și a conducerii țărilor din America Latină privind convocarea de urgență a unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU”, transmite diplomația rusă.

Gustavo Petro, președintele columbian, și-a exprimat în mod repetat opoziția față de campania de presiune a SUA, care au realizat o acumulare militară majoră în regiune, incluzând un portavion, nave de război și avioane de luptă avansate staționate în Caraibe. „Organizația Statelor Americane și Organizația Națiunilor Unite trebuie să se întâlnească imediat”, a notat președintele columbian Gustavo Petro pe X.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, consideră că acțiunile militare americane din Venezuela „constituie un precedent periculos”, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, Stephane Dujarric: „El este profund îngrijorat de faptul că normele dreptului internațional nu au fost respectate”.

Spania face apel la dezescaladare, reținere și respectarea dreptului internațional în Venezuela, a declarat Ministerul spaniol de Externe într-un comunicat, adăugând că este în acest sens pregătit să își ofere bunele oficii pentru a se ajunge la o soluție pașnică și negociată la criza actuală, potrivit Agerpres.

Ministerul german de Externe a transmis că urmărește foarte atent evoluțiile din Venezuela, menținând contactul cu Ambasada de la Caracas. Berlinul a recunoscut că situația rămâne neclară și a activat celula de criză guvernamentală.

Guvernul italian a anunțat că urmărește îndeaproape situația și că se concentrează în special pe siguranța cetățenilor italieni aflați în Venezuela, fără a formula deocamdată o poziție politică explicită.

Iranul, aliat politic al Venezuelei, a condamnat atacul militar american, pe care l-a calificat drept „o încălcare flagrantă a suveranității naționale și a integrității teritoriale” a statului venezuelean. Mișcarea houthi, aliată cu Iranul, a condamnat în cei mai duri termeni atacul SUA, pe care l-a prezentat ca parte a unei politici americane de distrugere și dominație. Gruparea și-a exprimat solidaritatea cu Maduro și a cerut comunității internaționale să intervină pentru a opri agresiunea.

Atacurile americane asupra Venezuelei încalcă dreptul internațional și amenință grav stabilitatea în regiune, a declarat Ministerul Afacerilor Externe al Mexicului într-un comunicat: „America Latină și Caraibe reprezintă o zonă de pace, construită pe fundamentul respectului reciproc, al soluționării pașnice a disputelor și al interzicerii utilizării și amenințării cu forța”, a transmis ministerul.

Alianța Bolivariană pentru Popoarele Americii a descris operațiunea drept un „act criminal de război”, acuzând Washingtonul că urmărește jefuirea resurselor strategice ale Venezuelei, în special petrolul și aurul. Blocul regional a cerut guvernelor și organismelor internaționale să respingă ferm intervenția.

Statele membre ale Comunității Caraibiene, care include 15 națiuni, au convocat rapid o reuniune de urgență, anunțând că monitorizează atent situația, pe care o consideră de mare îngrijorare pentru regiune, din cauza posibilelor efecte asupra țărilor vecine.

Maria Corina Machado, opozanta venezueleană recent laureată a Premiului Nobel pentru Pace, a publicat, pe X, o declarație intitulată „Venezueleni, a sosit ceasul libertății”, în urma intervenției la Caracas a forțelor SUA, în urma căreia au fost capturați președintele venezuelean Nicolas Maduro și soția sa. În prima sa reacție publică la capturarea lui Maduro, Machado a spus că ar trebui să preia președinția adevăratul câștigător al alegerilor de anul trecut, colegul ei Edmundo Gonzalez.

Într-un interviu acordat pe 12 decembrie, lidera opoziției din Venezuela a declarat că guvernarea lui Nicolas Maduro se va sfârși în curând, reamintește Reuters.

Amintim că mai multe explozii au zguduit capitala Venezuelei, Caracas, în dimineața de sâmbătă, 3 ianuarie, inclusiv în zona aeroportului. Coloane de fum negru și aeronave au fost văzute, conform martorilor Reuters și imaginilor care circulă pe rețelele de socializare. O pană de curent a afectat zona de sud a orașului, în apropierea unei baze militare majore, au declarat martorii. Nicolas Maduro și soția lui au fost capturați de trupele speciale Delta Force ale armatei SUA - cea mai importantă unitate de misiuni speciale a armatei americane. Cei doi au fost puși oficial sub acuzare în SUA.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult