Rusia a lovit Ucraina cu drone și rachete: patru morți la Kiev

Rusia a lansat un atac masiv cu drone și rachete asupra Ucrainei, vizând mai multe orașe și regiuni. Atacul a avut loc în noaptea de 8 spre 9 ianuarie, iar cele mai grave consecințe au fost înregistrate la Kiev, unde patru persoane au murit, iar peste zece au fost rănite, potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei.
Atacul asupra capitalei a provocat incendii în mai multe cartiere rezidențiale. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat că dronele au lovit clădiri de locuit în districtele Desneanski, Șevcenkivski, Pecerski și Darnițki. Într-un caz, un aparat de zbor fără pilot a lovit acoperișul unui bloc la nivelul etajului 18, iar în alte zone au fost avariate fațadele clădirilor și au ars mai multe apartamente și automobile.

În paralel, explozii au fost raportate și în Lvov și în regiunea Lvov. Primarul orașului, Andrii Sadovîi, a declarat că a fost lovit un obiectiv de infrastructură critică, însă, potrivit datelor preliminare, nu există victime, iar clădirile civile nu au fost afectate.
În contextul informațiilor apărute privind posibilă folosire a unei rachete balistice, Sadovîi a precizat că nu este clar dacă Rusia a folosit racheta balistică „Oreshnik”, informație care urmează să fie confirmată de armată. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, a declarat pentru presa ucraineană că lovitura asupra regiunii Lvov ar fi putut fi lansată de la poligonul Kapustin Iar, din regiunea Astrahan a Federației Ruse, unde este dislocat acest tip de rachetă. Deocamdată, nu există o confirmare oficială privind utilizarea sistemului „Oreshnik”.
Atacurile din cursul nopții au vizat și alte regiuni ale Ucrainei. La Krivoi Rog, o femeie în vârstă de 77 de ani a murit în urma unui atac cu rachete, iar numărul răniților a ajuns la 23, inclusiv șase copii. Zeci de blocuri de locuințe au fost avariate, iar orașul s-a confruntat cu întreruperi masive de electricitate, în contextul lovirii infrastructurii energetice.
Autoritățile ucrainene au menționat că alerta aeriană a fost instituită pe întreg teritoriul țării, iar atacurile cu drone asupra Kievului au continuat mai multe ore. Președintele Volodîmîr Zelenski avertizase anterior, împreună cu Ambasada SUA la Kiev, asupra riscului unui nou atac masiv al Rusiei.


CITIȚI ȘI: