Social

Matrice destinate confecționării monedelor de 2 euro, descoperite la postul vamal Palanca

Funcționarii postului vamal Palanca au descoperit, în cadrul controlului unui automobil care urma să intre în Republica Moldova pe 9 ianuarie, matrice metalice destinate confecționării monedelor de 2 euro, transportate ilegal.

Potrivit Biroului Vamal, matricele prezentau caracteristici specifice procesului de fabricare a monedelor, inclusiv inscripții și simboluri asemănătoare celor utilizate la moneda euro.

Acestea aparțineau unui bărbat de 44 de ani, cetățean al Republicii Moldova, pasager într-un Porsche Cayenne.

Într-un alt caz, într-un autobuz care venea din Ucraina spre Republica Moldova, în bagajul unei pasagere de 52 de ani au fost depistate 430 de monede comemorative, care nu fuseseră declarate vameșilor.

Persoanele fizice pot scoate și introduce în Republica Moldova, fără a plăti taxe, doar bunuri destinate consumului personal, în cantități limitate, și mijloace bănești care nu depășesc echivalentul a 10.000 de euro.

Pentru bunurile care pot constitui valoare patrimonială sunt necesare autorizații speciale, iar matricele destinate confecționării monedelor în circulație sunt ilegale.

Instanța de judecată poate decide confiscarea bunurilor nedeclarate și sancționarea proprietarilor.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult