O samă de cuvinte | Englezirea excesivă: de ce să nu scriem Kyiv în loc de tradiționalul Kiev
Să vedem acum de ce nu e potrivit și nici acceptabil să scriem, cum o fac anglo-saxonii (și doar ei), Kyiv în loc de tradiționalul Kiev.
Pentru cine nu cunoaște alfabetul chirilic poate părea puțin complicat ce spun aici condensat. De mai bine de un deceniu încoace, începând cam de la prima criză ucraineană, cea a Maidanului, din 2014 încoace, presa anglo-saxonă (și mediile oficiale, diplomatice, desigur) au început să scrie Kyiv numele capitalei Ucrainei, deși vreme de secole și englezii și americanii au scris Kiev. E un exemplu pe care noi, în română, n-ar trebui să-l urmăm (de-ar fi și numai pentru că în limba română nu folosim Y în transcrierile fonetice).
Anglo-saxonii transcriu, din chirilice, prin -Y- vocala închisă -î-, cea din românescul “încă”, de pildă. Or, Kiev (în rusă Киев), este în ucraineană Київ, pronunțat -kîif- sau -kîiu- (care în rusă ar trebui așadar să fie scris Кыив). E o diferență în același timp grafică și fonetică. Oricât de ciudat ar părea, ucraineana folosește pentru vocala -î- (cea redată în rusă prin Ы,ы) litera rusească pentru -i-: И,и. Iar, invers, pentru -i- rusesc și românesc, ucraineana folosește litera i… un i cu tremă fiind un diftong -yi-, apropiat de participiul francez “haї” (urât, dușmănit).
De aceea, pentru a nu transcrie numele Киев = Kiev potrivit convențiilor rusești, anglo-saxonii s-au gândit să redea fonetic Київ (care în rusă ar trebui să fie scris Кыив) și l-au redat, literă cu literă: Київ (adică k-î-i-v) prin: Kyiv. Noi însă n-ar trebui să urmăm acest exemplu, nu numai pentru că nu avem Y în ortografia limbii, dar și pentru că transcrierea fonetică populară anglo-saxonă ne este străină. Toate limbile romanice surori (franceza, italiana, spaniola etc.) scriu doar Kiev, iar numele orașului se regăsește în fondul vechi al limbii noastre, încă de la cronicari.
Nu trebuie să imităm grafia altora, mai ales când ea este arbitrară. Atât de arbitrară, încât, de exemplu, două limbi vecine cum sunt maghiara și polona, limbi vorbite de două popoare care au avut o lungă și glorioasă istorie comună, au ales convenții grafice total diferite și opuse în alfabetul latin.
În polonă, -s- redă -s-, ca în română, pe când -sz- redă -ș-. În maghiară este exact pe dos: -s- redă grafic -ș- , pe când -sz- = s latin, român, polon etc. Nu există logică și explicație pentru ce latinescul “servus” (“servitorul” dumneavoastră), care se scrie omenește “servus” în polonă și română, a ajuns să fie scris “szervusz” în maghiară.
Acest szervusz maghiar (fonetic: servus) e un exemplu baroc care ar trebui să ne arate că nu trebuie să modificăm grafiile tradiționale, istorice, după cum ne vine o modă din America. “Kiev” a fost bun pentru Hasdeu și Iorga — este bun și pentru tine. Să lăsăm “Kyiv”, cu -y-, pentru cei care nu știu nici cum să-l pronunțe. Altminteri, să nu uităm, pentru numele proprii și geografice slave unde transcrierea grafică poate fi complicată, precum Soljenițîn (Солженицын), anglo-saxonii scriu Solzhenitsyn. Doar nu o să începem să-i imităm. Că doar ne-am săturat să vedem de un deceniu încoace atâtea publicații amatoricești scriind Zelenski cu - sky... sau chiar cu un dublu -Y-: Zelenskyy.
Sigur, acolo unde cităm o sursă precisă ai cărei autori au decis ei înșiși să folosească -Y-, cum este de pildă ziarul în limba engleză din capitala Ucrainei: «Kyiv Post», vom cita folosind ortografia dorită de cei aflați în spatele sursei.
La fel, poate părea surprinzător că marele lingvist rus Nikolai Trubetzkoy, creatorul științei fonologiei, a decis, după emigrarea sa în occident în urma revoluției bolșevice, să-și transcrie astfel numele din Трубецкой în Trubetzkoy, dar când îl cităm în română îi vom scrie numele așa cum a dorit el, Trubetzkoy, mai ales că nu a publicat niciodată ceva în Rusia.
Acestea sunt cazuri rare, care țin de rigoarea regulilor citatului. Rămâne însă faptul că pe la noi, și în România și în R. Moldova, mulți s-au apucat să scrie aiurea, copiind de pe agențiile englezești, Kyiv, sau chiar Kiyv, pentru omenescul și istoricul Kiev.
RECAPITULARE:
E adevărat că în ucraineană numele capitalei se scrie КИЇВ. Cele două alfabete, rus și ucrainean, sunt aproape identice, dar diferența majoră și foarte frecvent vizibilă este aceea că ucraineana folosește -i- în locul rusescului и, И.
Acest - i - nu este o inovație ucraineană și nu e un împrumut din alfabetul latin. Aici ucraineana este mai conservatoare, căci -i- exista în alfabetul chirilic, iar ucraineana l-a păstrat, pe când rusa — nu.
În schimb, litera care în rusă se scrie и, И - reprezintă în ucraineană vocala închisă -î- (care în rusă se scrie ы, Ы, ca în Крым, Crîm = Crimeea). De aceea numele capitalei Ucrainei, care se scrie în ucraineană cu и (î) și ï (i): Київ, s-ar citi pe românește Kîiv.
Neavând literă pentru vocala î (prima din cuvântul “înger”), engleza transcrie Київ prin Kyiv. De aceea este cu totul incorect ca tu să scrii “Kyiv” (sau Kiyv) pe românește. Nu e niciun y, Y englezesc acolo, ci este -î-, ca în întunecime (cea din mintea unora).
“Kiev”, cu -i-, apare de mii de ori la cronicari, la cărturarii vechi și în toată literatura română. Statul slav-răsăritean din Evul Mediu, cu capitala la Kiev, este în continuare numit de istorici «Rusia Kieveană» și mai toată lumea știe ce a fost acela, însă în nici un caz nu o să ne apucăm să scriem de-acum înainte: «Rusia Kyiveană».
Or, dacă scriem «Rusia Kieveană», iar în istorie a fost întotdeauna în română Kiev, atunci așa trebuie să rămână, altfel o să ne trezim ca inculții care cred că Pekin și Beijing sunt două orașe diferite.
Sau, ca să câștig de partea mea importantul grup de influență al microbiștilor: - gândiți-vă cât de hâd ar arăta «FC Dinamo KYIV»!…
