Social

Mii de persoane testate pentru cancer colorectal în 2025, cu rezultate pozitive în sute de cazuri

Peste 8.500 de persoane au beneficiat, în 2025, de servicii de screening colorectal, în cadrul unui program de prevenție finanțat din fondurile publice de sănătate, anunță Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Testarea a fost realizată în rândul populației asimptomatice cu vârste între 50 și 55 de ani din municipiile Chișinău (sectoarele Botanica, Râșcani și Centru) și Bălți, precum și din raioanele Cahul, Călărași, Ungheni, Cantemir, Cimișlia și Edineț.

Peste 460 de rezultate pozitive

Potrivit CNAM, peste 460 de persoane au avut rezultate pozitive în urma screeningului, iar 311 dintre acestea au fost programate pentru colonoscopie. Investigațiile au fost efectuate în instituțiile publice desemnate de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, inclusiv la Institutul Oncologic și în mai multe spitale municipale și raionale.

În total, 257 de persoane au beneficiat anul trecut de colonoscopie, iar aproximativ una din cinci persoane examinate a fost diagnosticată cu stări precanceroase sau cancer, ceea ce a permis inițierea tratamentului într-un stadiu incipient.

„Depistarea timpurie crește semnificativ șansele de tratament și supraviețuire. Screeningul colorectal rămâne una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție în oncologie”, susține Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Ce este testul iFOB

Screeningul a fost realizat prin testul imunochimic pentru depistarea sângelui ocult în masele fecale (iFOB), o metodă neinvazivă, utilizată pentru identificarea unor sângerări microscopice care pot indica prezența leziunilor precanceroase sau a cancerului colorectal. Persoanele cu rezultat pozitiv sunt direcționate ulterior către colonoscopie, pentru confirmarea diagnosticului.

Cheltuielile pentru realizarea screeningului colorectal în 2025 au fost acoperite din fondul măsurilor de profilaxie al CNAM și au depășit 560 de mii de lei.

Pentru anul 2026, în același fond au fost aprobate 4,3 milioane de lei, destinate extinderii programului. Potrivit autorităților, investițiile vizează creșterea ratei de depistare timpurie a cancerului colorectal, reducerea mortalității și îmbunătățirea calității vieții populației.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult