Gerul oprește circulația bacului de la Molovata: traversarea Nistrului, suspendată temporar

Circulația bacului de la Molovata va fi suspendată începând de miercuri, 14 ianuarie, din cauza gerului puternic și a stratului gros de gheață format pe râul Nistru, anunță Întreprinderea de Stat „Bacul Molovata”.
„Din cauza gerului puternic, stratul de gheață format pe râul Nistru a devenit prea gros, ce face imposibilă circulația bacului în condiții de siguranță”, se arată în comunicatul întreprinderii. Reprezentanții precizează că traficul va fi reluat imediat ce condițiile meteo și starea gheții vor permite acest lucru în deplină siguranță.
Călătorii sunt îndemnați să ia în considerare rute alternative și să urmărească informările oficiale pentru actualizări.
Bacul de la Molovata, legătura peste Nistru
Satele Molovata Nouă, Vasilevca și Corjova, situate pe malul stâng al râului Nistru, sunt legate de restul teritoriului controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova prin bacul de la Molovata, în lipsa unui pod rutier în zonă. Traversarea asigurată de bac reprezintă principala cale de acces pentru locuitorii acestor localități către servicii, piețe și instituții aflate pe malul drept al râului.
În condiții normale de funcționare, bacul circulă zilnic conform unui program stabilit, cu 13 curse pe zi: șapte dinspre Molovata Nouă spre Molovata și șase în sens invers. Transportul este utilizat atât de pietoni, cât și de autoturisme, microbuze și vehicule de mic tonaj, fiind esențial pentru deplasările cotidiene ale populației.
Bacul este utilizat de localnici și agenți economici deoarece oferă o rută directă, care evită punctul de control transnistrean de la Dubăsari. În lipsa acestei traversări, cetățenii sunt nevoiți să parcurgă zeci de kilometri în plus, folosind rute ocolitoare ce presupun trecerea prin controale instituite de structurile separatiste de la Tiraspol, cu verificări suplimentare și restricții în special pentru transportul de mărfuri.
Pentru agenții economici din zonă, bacul are un rol aparte. Transportul prin punctele de control de la Dubăsari este adesea condiționat de taxe și proceduri diferite, aplicate în funcție de locul de înregistrare al întreprinderii, ceea ce limitează sau chiar blochează activitatea comercială. Bacul de la Molovata rămâne astfel una dintre puținele opțiuni funcționale pentru menținerea fluxului de bunuri.
CITIȚI ȘI: