Regional

Starea de urgență în economie, prelungită până pe 15 februarie în stânga Nistrului

telegram:tsvtiraspol
Sursa: telegram:tsvtiraspol

Autoritățile autoproclamate de la Tiraspol au decis să prelungească starea de urgență în economie cu încă 30 de zile, până la data de 15 februarie. Așa-numitul „soviet suprem” a aprobat, pe 15 ianuarie, în timpul unei ședințe extraordinare, decretul semnat de liderul separatist Vadim Krasnoselski privind extinderea acestei măsuri.

Hotărârea este motivată de problemele economice din regiune, inclusiv dificultăți în aprovizionarea cu resurse energetice, funcționarea sectorului industrial și scăderea veniturilor bugetare.

Regimul de urgență economică permite administrației de la Tiraspol să aplice măsuri speciale de intervenție în activitatea întreprinderilor, să monitorizeze fluxurile financiare și să redistribuie resursele considerate esențiale.

Amintim că regiunea din stânga Nistrului a început și a încheiat anul precedent cu regim de urgență în economie, în contextul crizei energetice provocate de sistarea livrării gazelor de către Gazprom, după ce tranzitul pe teritoriul Ucrainei a fost oprit, pe 1 ianuarie 2025.

Astfel, veniturile bugetului regiunii s-au redus semnificativ după ce autoritățile de la Chișinău au încetat să mai cumpere curent electric produs în regiunea transnistreană.

Pe 18 decembrie 2025, administrația autoproclamată a introdus un nou regim de urgență în economie, pentru 30 de zile, pentru depășirea „dificultăților legate de livrările de gaze naturale”.

Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat, pe 14 ianuarie, că regiunea transnistreană ar putea depăși actuala criză economică dacă ar accepta oferta Chișinăului privind reintegrarea Republicii Moldova.

Potrivit oficialului de la Chișinău, această opțiune ar constitui o soluție rapidă și eficientă pentru ieșirea din impas, menționând că populația ar putea beneficia de sprijin, iar activitatea întreprinderilor industriale ar putea fi menținută printr-o implicare mai activă a administrației de la Tiraspol.

În replică, așa-numitul minister de externe de la Tiraspol a catalogat declarațiile vicepremierului drept „false” și i-a recomandat lui Valeriu Chiveri „să nu vorbească în numele” cetățenilor din regiunea transnistreană. Totodată, structura condusă de Vitali Ignatiev îl acuză pe Valeriu Chiveri că ar evita dialogul cu partea transnistreană, refuzând organizarea unei întrevederi de lucru cu reprezentantul politic al Tiraspolului, invocând „pretexte inventate”.

CITIȚI ȘI:

Olga Mînzat

Olga Mînzat

Autor

Citește mai mult