România sprijină aderarea R. Moldova la UE. Liderul de la Cotroceni: „Una din căile de a fi împreună”

Republica Moldova rămâne pentru România „o prioritate esențială de politică externă”, iar integrarea europeană a acesteia reprezintă „una din căile de a fi împreună”. Declarațiile au fost făcute de președintele României, Nicușor Dan, într-un discurs rostit pe 15 ianuarie la Palatul Cotroceni, cu prilejul întâlnirii anuale cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România.
„Nu cred că e cazul să mai explicăm de ce nu ne va fi indiferentă soarta unui stat în care se vorbește și se simte românește. Vrem ca fiecare decizie politică sau administrativă, fiecare reuniune la nivel înalt sau tehnic să ne aducă mai aproape, până când ne vom regăsi acolo unde ne este locul, în marea familie europeană”, a declarat Nicușor Dan.
Potrivit președintelui român, experiența României confirmă că aderarea la Uniunea Europeană este și „un excelent instrument de dezvoltare economică, de modernizare și de contracarare a ingerințelor externe”, la care Republica Moldova a fost supusă constant după declararea independenței.
„Pe o scenă globală adesea haotică, România va continua să fie un partener de încredere, vom urmări aceeași politică externă întemeiată pe triada Uniunea Europeană – NATO – Parteneriatul Strategic cu Statele Unite, vom acorda o atenție sporită unor teme de o importanță imediată pentru noi: războiul de agresiune dus de Federația Rusă împotriva Ucrainei, parcursul european al Republicii Moldova, cooperarea cu partenerii noștri strategici și cu statele cu care împărtășim aceleași valori”, a subliniat Nicușor Dan.
Liderul de la Cotroceni a adăugat că România va susține un acces echilibrat la oportunitățile de finanțare pentru entitățile din toate statele membre ale Uniunii Europene, pentru a asigura o distribuție geografică echilibrată a creșterii competitivității. Totodată, se va implica în procesul de consolidare a industriei europene de apărare prin multiplele mecanisme inițiate recent și, în primul rând, prin Programul SAFE. De asemenea, „va sprijini extinderea Uniunii Europene, cu accent pe aderarea Republicii Moldova”.
„Ne dorim o Uniune puternică, autonomă strategic și relevantă în plan global, angajată ca partener egal în relația transatlantică, cu mai puțină birocrație și reglementări mai simple, cu o competitivitate regăsită și cu un rol semnificativ în tehnologiile importante ale Secolului 21”, a mai spus Nicușor Dan.
Declarațiile președintelui român, referitoare la faptul că integrarea europeană reprezintă „una din căile de a fi împreună”, vin la scurt timp după ce președinta Republicii Moldova a declarat că ar vota pentru unirea cu România dacă s-ar organiza un referendum în acest sens.
Într-un interviu oferit jurnaliștilor britanici Rory Stewart și Alastair Campbell, Maia Sandu a subliniat că scopul președintelui rus Vladimir Putin este să controleze Europa. În situația geopolitică actuală, devine din ce în ce mai dificil pentru o țară ca Republica Moldova să supraviețuiască, să existe ca democrație și ca stat suveran.
Maia Sandu a afirmat că personal ar vota în favoarea unirii cu România, însă, din poziția de șef al statului, este obligată să țină cont de realitățile din Republica Moldova, iar integrarea europeană este „un obiectiv mult mai realist și ne ajută să ne protejăm suveranitatea”.
CITIȚI ȘI: